Volodimir Zelenski a cerut mai multe arme in timp ce trupele Kievului s-au retras din Avdiivka. Joe Biden promite ca va „lupta" pentru ca Ucraina sa primeasca „munitia de care are nevoie”. Intre timp rusii au atacat singurul oras important din Donbas controlat de ucraineni, transmite hotnews.ro.
UPDATE 18:29 Danemarca a predat toata artileria sa Ucrainei, a declarat premierul Mette Frederiksen la Conferinta de Securitate de la Munchen. Potrivit ziarului Jyllands-Posten, ea a criticat tarile UE pentru ca nu fac suficient pentru Kiev, noteaza The Moscow Times.
UPDATE 17:49 Dronele ucrainene similare UAV-urilor rusesti Lancet au trecut de primele teste si sunt in drum spre primele probe de lupta, a spus Mihailo Fedorov, viceprim-ministru si ministru al transformarii digitale, pe canalul de YouTube al Diia, portal al Ministerului Digitalizarii, relateaza Ukrainska Pravda.
UPDATE 16:19 Armata ucraineana a acuzat duminica Rusia ca a impuscat doi prizonieri de razboi ucraineni in estul tarii, relateaza AFP.
Duminica dimineata, „rusii si-au aratat inca o data atitudinea fata de dreptul international umanitar impuscand doi prizonieri de razboi ucraineni”, au declarat fortele terestre ale tarii pe Telegram.
UPDATE 15:25 Ministrul chinez de externe Wang Yi l-a asigurat pe omologul sau ucrainean Dmitro Kuleba ca China „nu vinde arme letale” Rusiei, a declarat Beijingul duminica
UPDATE 14:47 Presedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a declarat duminica ca ar trebui sa se desfasoare o ancheta amanuntita in cazul mortii proeminentului critic al Kremlinului, Alexei Navalny, inainte de a lansa orice acuzatii, informeaza Reuters.
UPDATE 14:21 „Putin, te urasc”. Zeci de persoane l-au comemorat pe Alexei Navalnii in Bucuresti
Trupele rusesti au stabilit controlul total asupra orasului ucrainean Avdiivka
UPDATE 13:30 Situatia s-a stabilizat oarecum pe frontul Avdiivka, in estul Ucrainei, dupa retragerea fortelor Kievului sambata, a declarat duminica purtatorul de cuvant al armatei ucrainene.
„Pot sa afirm (...) ca a doua zi dupa plecarea din Avdiivka percepem ca situatia s-a stabilizat oarecum", a declarat purtatorul de cuvant militar ucrainean Dmitro Lihovii la televiziunea ucraineana.
El a mai spus ca fortele ucrainene au avut pierderi in timpul retragerii, dar acestea au fost minime, avand in vedere circumstantele.
UPDATE 13:20 Trupele rusesti au stabilit controlul total asupra orasului ucrainean Avdiivka si au avansat 8,6 km in acea parte a liniei frontului, a anuntat duminica Ministerul rus al Apararii, potrivit presei ruse de stat.
UPDATE 12:45 Rusia a revendicat capturarea orasului ucrainean Avdiivka dupa retragerea Ucrainei, dar Moscova a declarat ca unele trupe ucrainene sunt inca ascunse intr-o vasta uzina de cocs din epoca sovietica, dupa una dintre cele mai intense batalii din razboiul care va intra in curand in cel de-al treilea an, informeaza Reuters.
UPDATE 12:05 Armata ucraineana afirma ca a respins ofensiva rusa pe frontul de sud
Fortele ucrainene au respins o ofensiva rusa pe frontul de sud, in urma retragerii trupelor Kievului din orasul Avdiivka, devastat in estul tarii, a anuntat duminica armata ucraineana, potrivit Reuters.
Seful armatei ucrainene, Oleksandr Sirski, a declarat sambata ca trupele Kievului s-au retras din Avdiivka pentru a evita incercuirea dupa luni de atacuri rusesti feroce, cel mai mare avans al Moscovei de cand trupele sale au capturat orasul Bahmut in mai anul trecut.
„Fortele de aparare din sectorul Zaporojie au invins ofensiva rusa de ieri", a declarat armata ucraineana pe aplicatia de mesagerie Telegram.
UPDATE 11:47 Putin spune ca Ucraina este o „chestiune de viata si de moarte” pentru Rusia
Intr-un interviu difuzat duminica, presedintele rus Vladimir Putin a declarat ca „ceea ce se intampla” in Ucraina este o „chestiune de viata si de moarte” pentru Rusia, in timp ce pentru Occident este vorba doar de „imbunatatirea (pozitiei sale) tactice”, potrivit AFP.
Vladimir Putin a declarat ca este „important” ca rusii si strainii deopotriva „sa inteleaga starea noastra de spirit, sa inteleaga cat de sensibil si de important este pentru tara noastra ceea ce se intampla in jurul Ucrainei”.
Biden promit ca va face rost de bani pentru Ucraina
UPDATE 10:29 Presedintele american Joe Biden a indicat sambata seara ca i-a comunicat omologului sau ucrainean Volodimir Zelenski „increderea” sa in continuarea acordarii ajutorului militar american Kievului, care este blocat in prezent in Congres, informeaza AFP.
UPDATE 10:13 Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a declarat sambata ca a discutat cu omologul sau chinez despre perspectivele de pace in razboiul de aproape doi ani dintre Kiev si Rusia, in cadrul unei incercari de lunga durata de a consolida relatiile cu Beijingul, scrie Reuters.
„M-am intalnit cu omologul meu chinez Wang Yi pentru a discuta despre relatiile bilaterale, comert si despre necesitatea de a restabili o pace dreapta si durabila in Ucraina", a scris Kuleba pe X, fostul Twitter, despre discutiile lor la Conferinta de Securitate de la Munchen.
Kuleba a spus ca a discutat despre planurile Ucrainei de a organiza un summit global pentru pace, pe care Elvetia a fost de acord sa ajute la organizarea acestuia. Cei doi „au convenit asupra necesitatii de a mentine contactele dintre Ucraina si China la toate nivelurile si de a continua dialogul nostru".
China a participat la cel putin una dintre reuniunile pregatitoare care au avut loc in anticiparea unui astfel de summit.
Ministerul chinez de Externe nu a publicat inca detalii despre discutiile lui Wang cu Kuleba. Dar, in remarcile sale publice la conferinta, Wang a declarat ca China a insistat in promovarea discutiilor de pace si in a juca un rol pozitiv in restabilirea pacii, potrivit unei declaratii a ministerului publicata duminica.
UPDATE 09:00 Fortele ucrainene au distrus peste noapte 12 drone de atac lansate de Rusia, precum si o racheta de croaziera Kh-59 si un avion de lupta-bombardament SU-34, a declarat duminica seful fortelor aeriene ucrainene, potrivit Reuters, care precizeaza ca nu poate verifica independent acest informatii.
„Vreau sa multumesc unitatilor Fortelor Aeriene pentru activitatea lor de lupta de succes!" a scris Mykola Oleshchuk pe aplicatia de mesagerie Telegram. „O zi buna tuturor!"
UPDATE 08:16 Atac rusesc asupra ultimului oras important din Donbas aflat sub control ucrainean. Kramatorsk este situat la aproximativ 20 de kilometri de linia frontului, in estul Ucrainei.


