Forțele rusești au intrat într-o suburbie a orașului Ceasov Iar din regiunea ucraineană Donețk, a declarat un consilier al liderul regional numit de Moscova, potrivit agenției ruse RIA. Ceasov Iar, situat la aproximativ 10 kilometri vest de Bahmut, reprezintă un centru important pentru trupele ucrainene din zonă și este puternic fortificat. Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului, forțele Moscovei au efectuat joi un asalt mecanizat spre Ceasov Iar și au avansat până la marginea estică a localității, scrie hotnews.ro.

15:01 Rusia a spus vineri că problemele de securitate strategică, inclusiv cele legate de armele spațiale, reprezintă principalul domeniu potențial de dialog cu Statele Unite.

Statele Unite intenționează să prezinte săptămâna viitoare Consiliului de Securitate al ONU o rezoluție care să interzică desfășurarea de arme nucleare în spațiu, la două luni după ce surse americane au declarat că Washingtonul deține noi informații legate de capacitățile nucleare rusești și de încercările de a dezvolta o armă spațială - lucru pe care Moscova l-a negat categoric.

Întrebat despre proiectul de rezoluție, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat presei că „principalul domeniu potențial de dialog între Statele Unite și Rusia este reprezentat de problemele legate de securitatea strategică, care include chestiunea spațială". (Reuters)

14:38 Certurile dintre congresmenii republicani din Camera Reprezentanților de la Washington riscă să provoace noi amânări a reluării ajutorului militar american pentru Ucraina în condițiile în care forțele Kievului duc lipsă de muniții și proiectile cruciale efortului de război.

13:42 Ministerul rus de Externe a anunțat vineri că l-a convocat pe ambasadorul Coreei de Sud pentru a protesta față de sancțiunile impuse de Seul împotriva unor persoane fizice și juridice din Rusia.

Coreea de Sud a impus sancțiuni împotriva a două nave rusești despre care spune că transportau încărcături militare către Coreea de Nord. Seulul a anunțat marți că a sancționat, de asemenea, două organizații și doi cetățeni ruși care au legătură cu programele nucleare și de rachete ale Phenianului.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat miercuri că Rusia consideră decizia Coreei de Sud ca fiind o mișcare neprietenoasă și va răspunde la timpul potrivit. (Reuters)

13:20 „Stare de urgență” în estul Rusiei după ce a fost descoperită o „sursă de radiații".

Autoritățile din orașul Khabarovsk, situat în extremitatea estică a Rusiei, au declarat stare de urgență într-o zonă în care a fost descoperită o „sursă de radiații", a anunțat vineri agenția de presă TASS.

Ucrainenii spun că au distrus 6 avioane pe un aerodrom din Rostov

12:58 Contactele cu Rusia trebuie să rămână deschise în ciuda atacului acesteia asupra Ucrainei, a declarat vineri ministrul italian al apărării, comentând discuțiile recente dintre omologii săi francez și rus.

Miercuri, ministrul francez al forțelor armate, Sebastien Lecornu, a avut o conversație telefonică cu ministrul rus Serghei Șoigu - prima din octombrie 2022 - în cursul căreia Franța a condamnat „războiul de agresiune" al Rusiei în Ucraina. Ulterior, Franța a negat afirmațiile Rusiei potrivit cărora și-ar fi exprimat disponibilitatea de a purta un dialog pe tema Ucrainei sau de a discuta despre posibile negocieri de pace atunci când miniștrii apărării din cele două țări au vorbit miercuri.

„Deși Federația Rusă a invadat o țară suverană și, din acest motiv, Italia și Franța susțin și vor susține întotdeauna Ucraina, este important (...) ca și canalele de comunicare și de dialog să fie menținute deschise", a declarat italianul Guido Crosetto. (Reuters)

11:37 Ucraina a atacat baza aeriană militară Morozovskdin regiunea Rostov, distrugând șase avioane de luptă rusești într-o operațiune desfășurată de serviciul de securitate SBU și de armată, a declarat vineri o sursă din serviciile de informații de la Kiev pentru Reuters.

Sursa nu a precizat cum s-a desfășurat atacul, dar a precizat că alte opt avioane de război au fost, de asemenea, avariate.

Afirmația vine după ce, anterior, ministerul rus al apărării a declarat că peste noapte au fost doborâte 53 de drone ucrainene, majoritatea deasupra regiunii Rostov.

Rușii încearcă atacuri mecanizate înainte de noroiul de primăvară

11:31 Un veteran american care s-a alăturat forțelor ucrainene încă din primul an al războiului afirmă că armata rusă a ajuns acum „prădătorul alfa” pe front și că are „mână liberă” pe câmpul de luptă.

11:20 Rusia încearcă să spargă linia de apărare ucraineană cu asalturi mecanizate înainte ca noroiul de primăvară să împiedice mișcările blindatelor, iar sosirea de noi ajutoare occidentale să consolideze poziția forțelor Kievului, arată o analiză a experților de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW). Înalți ofițeri ucraineni au avertizat deja, pentru Politico, că linia frontului este în pericol să se prăbușească în unele puncte.

11:09 FOTO O dronă navală a fost recuperată din apele românești ale Mării Negre / Ce spune MApN.

O ambarcațiune răsturnată, „posibil vehicul marin fără pilot”, a fost recuperată din apele teritoriale române de pe Marea Neagră, potrivit Ministerului Apărării Naționale și Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare.

Ucrainenii neagă că inamicul a intrat în Ceasov Iar

10:35 Dmitri Medvedev, unul dintre cei mai înalți oficiali de la Moscova, a criticat virulent perspectiva trimiterii de trupe occidentale în Ucraina într-un mesaj în care vorbește de „păduchi” și o „recompensă maximă” pe capul soldaților din Vest.

10:21 Forțele aeriene ucrainene afirmă, pe Telegram, că rușii au lansat azi-noapte, de la Capul Chauda din Crimeea, 13 drone de atac. Toate cele 13 drone Shahed 131/136 au fost doborâte în regiunile Zaporojie, Odesa și Dnipro, potrivit sursei citate.

De asemenea, rușii au mai atacat cu două rachete antiaeriene modificate pentru lovituri la sol și cu trei rachete balistice Iskander-M lansate din regiunea Belgorod. Forțele aeriene ucrainene nu precizează ce s-a întâmplat cu acestea.

09:44 Armata ucraineană a negat vineri că forțele ruse au intrat în suburbiile din Ceasov Iar din estul Ucrainei, dar a afirmat că în zonă au loc lupte.

„Situația de acolo este foarte dificilă, luptele continuă, dar ele (trupele ruse) nu sunt acolo", a declarat pentru Reuters Andriy Zadubinnyi, purtătorul de cuvânt al comandamentului ucrainean din est. „Nu credeți ce spun rușii", a adăugat el.

09:03 Ucrainenii afirmă că armata rusă a avut pierderi enorme de echipamente militare ieri: 15 tancuri, 73 de alte blindate de luptă, 50 de tunuri, 61 diferite vefhicule, 3 lansatoare multiple de rachete, 1 sistem antiaerian și 4 echipamente speciale. De asemenea, trupele Moscovei ar fi pierdut joi 860 de soldați, potrivit armatei ucrainene.

Armata rusă afirmă că a doborât 53 de drone ucrainene azi-noapte

08:52 Comitetul de Investigații din Rusia a afirmat vineri că atacul armat de luna trecută de la sala de concerte Crocus din Moscova ar putea avea legătură cu „operațiunea militară specială" a țării în Ucraina, a relatat agenția de presă TASS.

Comitetul de Investigații a spus că a găsit fotografii ale unor luptători în uniforme de camuflaj cu steagul ucrainean pe telefonul mobil al unuia dintre suspecți, precum și cele ale unui timbru poștal ucrainean, și le consideră dovezi ale unei posibile legături.

07:56 Apărarea aeriană rusă a doborât 53 de drone ucrainene în cursul nopții, majoritatea deasupra regiunii Rostov, a afirmat vineri ministerul rus al apărării, citat de agenția de presă RIA.

O dronă a fost doborâtă în regiunea Saratov, unde se află o bază pentru bombardiere strategice rusești. Drone au fost doborâte și deasupra regiunilor Kursk, Belgorod și Krasnodar, a adăugat ministerul rus al apărării.

07:47 Imaginile geolocalizate publicate joi arată forțe rusești desfășurând un asalt mecanizat de mărimea unei companii întărite împotriva Ceasov Iar, notează Institutul pentyru Studiul Războiului.

Imaginile arată că coloana mecanizată rusă a avansat de-a lungul unei secțiuni a autostrăzii T-0506 (Khromove-Ceasov Iar) până la periferia estică a microdistrictului Kanal (cea mai estică parte a Ceasov Iar) înainte ca trupele ucrainene să împiedice forțele rusești să avanseze mai departe în oraș.

Un soldat ucrainean a declarat că forțele de apărare au distrus 11 din cele 25 de vehicule blindate rusești care au participat la asaltul mecanizat, dar oficialii ucraineni nu au oferit încă mai multe detalii despre asalt.

În prezent, forțele rusești cresc ritmul și dimensiunea asalturilor mecanizate în toată partea de est a Ucrainei și este posibil să intensifice ritmul general al operațiunilor lor ofensive în Ucraina, mai spune ISW.

Ucraina și Letonia vor începe curând producția comună de drone

07:03 Ucraina și Letonia vor începe în curând producția comună de drone pentru armata ucraineană. Ucraina și Letonia vor începe în curând producția comună de drone pentru Forțele Armate ucrainene - potrivit unor discuţii purtate în cadrul unei întâlniri între premierul ucrainean, Denis Şmihal, și premierul leton, Evika Siliņa.

00:45 Negocierile dintre Budapesta și Kiev privind învățământul în limba maternă pentru minoritatea maghiară din Ucraina au eșuat.

Ungaria și Ucraina nu au ajuns la un numitor comun privind restabilirii depline a drepturilor pierdute de minoritatea maghiară din Ucraina, prin modificarea legii învățământului de către Kiev, a anunțat ministrul maghiar de externe Péter Szijjártó, după reuniunea grupului de lucru comun privind educaţia.

00:03 Rusia nu are capacitatea de a lansa o nouă ofensivă de succes în această primăvară, spune un oficial NATO.

NATO consideră, pe baza informațiilor obținute, că este puțin probabil ca Rusia să lanseze o ofensivă pe scară largă în viitorul apropiat, relatează joi European Pravda citând un oficial NATO care a vorbit sub condiția anonimatului.