Un oficial ucrainean care urmareste demersul tarii de a adera la Uniunea Europeana afirma ca este “100%” sigura ca toate cele 27 de natiuni ale UE vor aproba candidatura Ucrainei in timpul unui summit din aceasta saptamana.
UPDATE 09:01 Aliatii Ucrainei, vizati de atacuri cibernetice comise de hackeri rusi
Hackeri rusi au initiat atacuri cibernetice la scara larga asupra aliatilor occidentali ai Ucrainei, a anuntat Microsoft, relateaza dpa, citata de Agerpres.
Hackerii au vizat in special computere guvernamentale din statele membre NATO, a avertizat compania de software miercuri seara, adaugand ca, in timp ce tinta principala a fost Statele Unite, expertii Microsoft au detectat atacuri cibernetice asupra a circa 128 de organizatii din 42 de tari.
Hackerii rusi au reusit sa patrunda in 29% din retelele pe care au incercat sa le atace, a spus compania, adaugand ca au fost furate date in urma a cel putin un sfert dintre aceste atacuri.
UPDATE 08:57 Separatistii pro-rusi, trimisi sa lupte in prima linie cu arme din Al Doilea Razboi Mondial
“Lupta pentru Donbas este ca un meci de box, la categoria grea, in care dupa doua luni nu exista inca o lovitura de knock-out. Dar va veni, pe masura ce Rusia isi va epuiza fortele”.
UPDATE 08:26 Mai multe depozite de munitie ale armatei ruse au fost distruse de trupele ucrainene
Comandamentul Operational “Sud” al Ucrainei a declarat ca a ucis 20 de soldati rusi pe 22 iunie si a distrus doua depozite de munitie, precum si unele echipamente militare ale ocupantilor, inclusiv un obuzier autopropulsat, si patru vehicule militare, noteaza The Kyiv Independent.
UPDATE 08:05 Zelenski cere arme grele: Rusii vor sa distruga pas cu pas intregul Donbas
Atacurile aeriene si de artilerie considerabile ale Moscovei au ca scop distrugerea intregii regiuni Donbas, a declarat Zelenski, in timp ce i-a indemnat statele occidentale sa accelereze expedierea de arme grele pentru a face fata Rusiei pe campul de lupta.
″In Donbas au loc atacuri aeriene si de artilerie masive. Obiectivul ocupantilor in aceasta directie ramane acelasi - vor sa distruga pas cu pas intregul Donbas. Lisichansk, Sloviansk, Kramatorsk - ei urmaresc sa transforme orice oras in Mariupol. Complet ruinat”, a declarat Zelenski, potrivit Al Jazeera.
“Acesta este motivul pentru care subliniem din nou si din nou accelerarea livrarilor de armament catre Ucraina. Ceea ce este rapid necesar este paritatea pe campul de lupta pentru a opri aceasta armata diabolica si a o impinge dincolo de granitele Ucrainei”, a adaugat presedintele Ucrainei.
UPDATE 07:21 Rusia sustine ca trupele ucrainene au fost incercuite la sud de Lisiceansk
Fortele rusesti au incercuit trupele ucrainene la sud de Lisiceansk, a declarat militia sustinuta de Moscova din autoproclamata Republica Populara Luhansk (RPL), potrivit agentiei de presa de stat rusesti TASS.
LPR a declara ca aproximativ 1.300 de soldati ucraineni si “mercenari straini” au cazut intr-un “cerc strans” al fortelor rusesti in zona Hirske si Zolote, situata la sud de Lisiceansk, relateaza TASS, citata de Al Jazeera.
TASS a citat, de asemenea, o sursa din RPL care a declarat ca fortele sale au cucerit satul Volcheyarovka, la aproximativ 12 km sud-vest de Lisiceansk.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


