Presedintele ucrainean Volodimir Zelensky a lansat un apel video participantilor la Festivalul Glastonbury din Marea Britanie pentru sprijin, indemnandu-i sa raspandeasca adevarul despre invazia Rusiei si sa faca presiuni pentru restabilirea pacii.
UPDATE 19:12 600 de civili au fost evacuati din uzina Azot
Forte ruse si separatiste proruse au preluat controlul uzinei chimice Azot din Sievierodonetk si au ”evacuat” peste 600 de civili care s-au refugiat in aceasta, anunta sambata separatisti prorusi, potrivit news.ro.
Forte ruse si separatiste proruse ”au preluat controlul total asupra zonei industriale a uzinei Azot”, a anuntat intr-o postare pe Telegram un lider separatist prorus, Andrei Marociko.
Un purtator de cuvant separatist, Ivan Filiponenko, a anuntat ca 600 de civili care s-au refugiat in aceasta uzina timp de saptamani de zile, in cursul confrunatrilor armate, au fost ”evacuati”.
UPDATE 18:17 Primar: Orasul Severodonetk a fost capturat de rusi
Orasul Severodonetk din estul Ucrainei a fost capturat de fortele ruse dupa saptamani intregi de lupte intense, a transmis primarul.
UPDATE 17:46 Fortele ruse lovesc vestul si nordul Ucrainei
Guvernatorii regiunilor din vestul si nordul Ucrainei au raportat mai multe atacuri cu rachete, explicand ca Rusia nu isi limiteaza bombardamentele in teritoriile estice.
„48 de rachete de croaziera. Noaptea. In toata Ucraina. Rusia inca incearca sa intimideze Ucraina, sa provoace panica si sa infricoseze oamenii”, a declarat un consilier prezidential pe Twitter.
Guvernatorul din Liov, vestul Ucrainei, a spus intr-un video postat online ca sase rachete au fost lansate din Marea Neagra catre baza Yavoriv, langa frontiera cu Polonia. Patru dintre acestea au lovit tinta, iar doua au fost distruse.
In nord, guvernatorul regiunii Jitomir a declarat ca atacurile asupra unei tinte militare au ucis cel putin un soldat, adaugand ca aproximativ 10 rachete au fost interceptate si distruse.
In sud, primarul din Nikolaev a spus ca cinci rachete de croaziera au lovit orasul si zonele de langa. Numarul de victime este inca neclar.
UPDATE 16:33 Fortele ruse si proruse au intrat in orasul Lisiceansk
Fortele ruse si proruse au intrat sambata in orasul Lisiceansk din estul Ucrainei, unde au loc in prezent lupte de strada, au afirmat separatistii, transmite AFP.
‘Militia populara a Republicii Populare Lugansk si armata rusa au intrat in orasul Lisiceank. Anumite intreprinderi din oras au fost cucerite deja. Acolo se desfasoara in prezent lupte de strada’, a scris intr-o postare pe Telegram un reprezentant al separatistilor prorusi, locotenent-colonelul Andrei Marociko.
UPDATE 16:14 Fortele ruse incearca sa blocheze orasul Lisiceansk
Rusia a lansat atacuri aeriene si de artilerie asupra oraselor Severodonetk si Lisiceansk, sambata, lovind o uzina chimica unde sute de civili sunt blocati, potrivit unui oficial ucrainean citat de The Independent.
Guvernatorul din regiunea Luhansk a declarat ca fortele ruse au atacat zona industriala a orasului Severodonetk si incearca sa blocheze Lisiceansk.
„A fost un atac aerian la Lisiceansk. Severodonetk a fost lovit de artilerie”, a spus acesta pe contul sau de Telegram, adaugand ca uzina Azot din Severodonetk si satele Synetsky si Pavlograd au fost atacate.
Un oficial din Ministerul de Interne din republica separatista Luhansk - recunoscuta doar de Rusia - a declarat pentru agentia de stiri rusa TASS ca ar mai dura aproximativ o saptamana si jumatate pana ar captura complet orasul Lisiceansk.
UPDATE 16:01 Primar: Soldatii ucraineni au parasit „aproape” complet orasul Severodonetk
Trupele ucrainene au parasit orasul Severodonetk „aproape” complet, sustine primarul localitatii.
In urma bombardamentelor fortelor ruse, orasul a devenit o ruina, iar populatia s-a redus de la 100.000 de oameni la 10.000.
UPDATE 15:50 Secretarul general adjunct al NATO: ”Anticipam un razboi de lunga durata in Ucraina”
Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoana a declarat, sambata, ca anticipeaza un razboi de lunga durata in Ucraina, mentionand ca nu vede conditii pentru o solutionare politica in termen scurt a acestui conflict.
UPDATE 14:58 Reuniune emotionanta intre o fetita si mama ei, soldat in armata ucraineana VIDEO
Ministerul Apararii din Ucraina a publicat un videoclip emotionant in care a fost surprinsa reintalnirea dintre o fetita si mama sa, soldat in armata ucraineana.
„O reuniune emotionanta a unui copil cu mama sa care serveste in armata ucraineana. Milioane de copii ucraineni asteapta intoarcerea victorioasa din razboi a parintilor. Impreuna putem aduce mai aproape aceasta zi!”, este mesajul scris de minister pe contul de Twitter.
UPDATE 14:38 Au fost trase rachete din Belarus catre regiunea ucraineana Cernihiv
Rachete au fost trase din Belarus, aliatul diplomatic al Moscovei, catre regiunea de frontiera Cernihiv, in Ucraina, situata la nord-est de Kiev, anunta sambata armata ucraineana, o regiune supusa in noaptea de vineri spre sambata unui bombardament masiv cu rachete, relateaza AFP.
”Catre ora (locala) 5.00 (si ora Romaniei), regiunea Cernihiv a fost bombardata masiv cu rachete. 20 de rachete au vizat satul Desna, trase de pe teritoriul Belarusului (dar si) din aer”, anunta intr-o postare pe Facebook Comandamentul de Nord al trupelor ucrainene.
”Nu exista viztime” in acest stadiu, precizeaza comandamentul.
”O infrastructura a fost atinsa”, anunta armata ucraineana, fara sa precizeze daca acasta infrastructura este militara sau nu.
UPDATE 14:36 Ministrul ucrainean de Externe acuza Rusia de slabiciune
Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a afirmat sambata ca, prin condamnarea candidaturilor Ucrainei si Republicii Moldova la UE, Rusia da dovada de slabiciune, transmite AFP.
“Tot ce ii ramane Rusiei este sa scuipe amenintari impotriva altor state, dupa decenii de politici ratate bazate pe agresiune, constrangere si lipsa de respect. Asta nu face altceva decat sa arate slabiciunea Rusiei”, a scris pe Twitter seful diplomatiei de la Kiev.
“Suntem alaturi de poporul si guvernul Moldovei prietene in fata amenintarilor reinnoite din partea Moscovei”, a adaugat el.
UPDATE 14:36 Rusia sustine ca a ucis 80 de luptatori polonezi in Ucraina
Rusia a anuntat sambata ca a ucis soldati polonezi intr-un bombardament asupra estului Ucrainei, transmite AFP.
“Pana la 80 de mercenari polonezi, 20 de vehicule de lupta blindate si opt lansatoare de rachete multiple Grad au fost distruse de lovituri cu arme de inalta precizie asupra fabricii de zinc Megatex din localitatea Kononstantinovka”, in regiunea Donetk, a comunicat ministerul apararii de la Moscova.
AFP nu a reusit sa verifice informatia in mod independent.
UPDATE 13:01 Fortele ruse bombardeaza pozitii militare si obiective civile pe intreg teritoriul Ucrainei
Zeci de rachete rusesti au lovit sambata pozitii militare ucrainene peste tot in Ucraina, relateaza Reuters si AFP.
Conform guvernatorului regiunii Lvov din vest, Maxim Kozitki, patru rachete trase din Marea Neagra au lovit baza armatei ucrainene de la Iavoriv, iar alte doua au fost interceptate si distruse in aer.
Guvernatorul regiunii Jitomir din nord, Vitali Buneciko, a anuntat ca asupra infrastructurii militare din apropierea orasului Jitomir au fost lansate aproape 30 de rachete si cel putin un soldat ucrainean a fost ucis.
Tot in nord, in regiunea Cernigov, guvernatorul Viaceslav Ceaus a declarat ca oraselul Desna a fost tinta unor lovituri “masive” de rachete in cursul diminetii, provocand distrugeri neprecizate infrastructurii, insa fara a ucide oameni.
UPDATE 12:15 NATO va conveni asupra unui pachet complet de asistenta pentru Ucraina la summitul de la Madrid
Statele membre NATO vor conveni asupra unui pachet complet de asistenta pentru Ucraina la summitul de la Madrid, informeaza Nexta.
UPDATE 10:33 Premierul britanic Boris Johnson se teme ca Ucraina va fi obligata sa incheie o pace
Premierul britanic Boris Johnson si-a exprimat sambata ingrijorarea ca Ucraina ar putea fi obligata sa incheie cu Rusia o pace neconvenabila, transmite Reuters.
Consecintele economice ale razboiului creeaza o presiune asupra Kievului, a aratat prim-ministrul Regatului Unit la summitul din Rwanda al Commonwealthului.
“Prea multe tari spun ca este vorba de un razboi european care nu este necesar (...) deci presiunea va creste pentru a-i incuraja, poate pentru a-i forta pe ucraineni catre o pace rea”, a spus Johnson.
El a apreciat ca daca presedintele Rusiei, Vladimir Putin, va reusi sa isi atinga obiectivele din Ucraina, vor fi consecinte periculoase pentru securitatea internationala si va avea loc “un dezastru economic pe termen lung”.
UPDATE 09:55 Grecia a suspendat cererile de viza pentru rusi pentru o perioada nedeterminata
Grecia a suspendat cererile de viza pentru rusi pentru o perioada nedeterminata, transmite Asociatia Tour Operatorilor din Rusia, conform Nexta.
UPDATE 09:43 Rachete rusesti trase din Marea Neagra au lovit baza militara Iavoriv din vestul Ucrainei
Rachete rusesti lansate din Marea Neagra au vizat baza militara Iavoriv din vestul Ucrainei, a anuntat sambata guvernatorul regiunii ucrainene Lvov, Maxim Kozitki, intr-un mesaj video difuzat sambata.
Oficialul citat de Reuters a precizat ca doua din rachete au fost interceptate si distruse inainte de a ajunge la tinta, dar alte patru au lovit, ranind patru oameni.
Agentia reaminteste ca in martie o lovitura a fortelor ruse asupra unei baze de instruire militara de langa Iavoriv facut victime - 35 de morti si cel putin 130 de raniti, conform unor surse oficiale ucrainene.
UPDATE 07:33 Secretarul de stat american Antony Blinken spune ca este lipsit de sens ca Rusia sa ceara inspectarea navelor ucrainene
Secretarul de stat american Antony Blinken afirma ca nu are sens ca Rusia sa ceara sa poata inspecta fiecare nava ucraineana care paraseste porturile ucrainene, relateaza CNN.
„Cu ce drept sau pe baza carei logici insista Rusia sa inspecteze navele suverane ucrainene care parasesc porturile ucrainene si merg in alte tari? Asta nu are sens”, i-a spus Blinken lui Fred Pleitgen de la CNN, la o conferinta de presa in Germania, vineri.
Blinken s-a aflat la Berlin pentru o conferinta ministeriala privind securitatea alimentara. El a mai spus ca Ucraina are nevoie de asigurari ca porturile sale vor fi ferite de potentiale nave rusesti, atunci cand a fost intrebat despre cerintele Rusiei ca Ucraina sa curete zona porturilor de mine.
UPDATE 07:31 Primarul din Mikolaiev ii indeamna pe „toti cei care vor sa ramana in viata sa paraseasca orasul”
Primarul orasului Mikolaiev, din sudul Ucrainei, Oleksandr Sienkevych, a indemnat locuitorii orasului sa plece, transmite CNN.
“Sugerez tuturor celor care doresc sa ramana in viata sa paraseasca orasul. Aproximativ 230.000 de oameni sunt in orasul Mikolaiev acum”, a spus primarul.
Rutele de evacuare in afara orasului sunt in directiile Odesa, Krivoi Rog si Kiev.
El a descris situatia ca „in general foarte proasta”, adaugand ca ”orasul este bombardat in fiecare zi.”
Primarul a spus ca 111 persoane au fost ucise si 502 persoane au fost ranite, inclusiv sase copii.
UPDATE 07:29 Zelenski: Rusia ne-a furat pacea
Presedintele ucrainean Volodimir Zelensky a lansat un apel video participantilor la Festivalul Glastonbury din Marea Britanie pentru sprijin, indemnandu-i sa raspandeasca adevarul despre invazia Rusiei si sa faca presiuni pentru restabilirea pacii.
Zelenski, purtand tinuta militara caracteristica, a atras urale dupa ce si-a transmis mesajul preinregistrat de pe doua ecrane mari, inainte de concertul trupei Libertines.
„Rusia ne-a furat pacea”, a spus el multimilor de la Glastonbury.
”Nu vom lasa razboiul Rusiei sa ne distruga. Si vrem sa oprim razboiul inainte de a distruge vietile oamenilor in alte state ale Europei, Africii, Asiei, Americii Latine. oate sunt amenintate acum.”, a continuat el.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


