Rusia reprezinta o „amenintare directa” la adresa securitatii statelor membre NATO, reunite intr-un summit, la Madrid, declara miercuri Jens Stoltenberg, secretarul general al Aliantei Nord-Atlantice, care urmeaza sa-si consolideze flancul de est impotriva invaziei ruse a Ucrainei, relateaza AFP, citata de News.ro.

UPDATE 10:36 Prim-ministru Belgia: Ca sa iesim din criza provocata de razboi trebuie sa ajutam Kievul sa castige

Prim-ministrul Belgiei afirma ca singura modalitate „de a iesi din criza cauzata de invazia rusa in Ucraina ”este sa ajutam Kievul sa castige razboiul”, informeaza Nexta. 

UPDATE 10:29 Macron denunta ”profitori” si ”speculatori” ai Razboiului rus din Ucraina, ”care fac multi bani din petrol si gaze natrale”

Presedintele francez Emmanuel Macron denunta ”profitori de razboi care fac multi bani dn petrol si gaze naturale”, ”producatori”, ”superprofituri” si ”speculatori”, nemultumit de scumprea energiei care, in opinia sa, nu se explica doar prin contextul Razboiului rus in Ucraina, relateaza Le Figaro.

”Producatori fac superprofituri din petrol si gaze naturale”, a denuntat Macron marti, in conferinta sa de presa, dupa summitul G7.

El s-a intrebat despre ”justificarea productiei reale pentru ca preturile sa se scumpeasca atat de mult”.

”Avem azi anumiti producatori si multi speclanti, care fac multi bani din contextul geopolitic. Poate, oare, sa dureze acest lucru? Nu!”, a denuntat seful statului francez.

UPDATE 10:12 Rusia a lansat opt rachete asupra orasului Nikolaev: cel putin 3 morti si 5 raniti

Cel putin trei persoane si-au pierdut viata, iar cinci au fost ranite dupa ce o racheta ruseasca a lovit miercuri dimineata un bloc de locuinte din Nikolaev (Mikolaiv, sudul Ucrainei), au anuntat autoritatile locale, care au declansat o operatiune de salvare a supravietuitorilor, potrivit Reuters si Ukrinform.

Primarul Oleksandr Senkevici a indicat ca opt rachete au lovit diferite zone ale orasului si a indemnat locuitorii sa se evacueze. El a spus ca blocul cu mai multe etaje pare sa fi fost lovit de o racheta de croaziera ruseasca de tipul X-55.

Fotografii distribuite pe retelele de socializare de la fata locului arata coloane de fum ridicandu-se deasupra unei cladiri cu patru niveluri, cu etajul superior partial distrus.

UPDATE 09:12 Ucraina a arestat un fost agent KGB care a facilitat un atac rusesc in martie incheiat cu moartea a 50 de militari

Serviciul de securitate al Ucrainei a transmis marti ca a arestat un fost agent KGB care a ajutat la directionarea atacurilor rusesti cu rachete care au ucis peste 50 de soldati la o unitate militara in vestul tarii in martie, potrivit Reuters.

Suspectul a trimis pozitionarea tintelor de la centrul de instruire militara Iavoriv catre o agentie rusa nespecificata folosind aplicatia de mesagerie Telegram, au precizat Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) si procurori locali.

″In urma atacurilor cu racheta asupra centrului de instruire de la Iavoriv, peste 50 de soldati au murit si aproape 150 au fost raniti”, a transmis SBU pe Telegram.

Dupa atac, Ucraina a precizat ca 35 de militari au fost ucisi in centrul respectiv, care se afla la 25 de km distanta de granita cu Polonia.

UPDATE 08:36 Video. Incendiu puternic in orasul Kursk din Rusia

Un incendiu puternic a fost observat in Kursk, Rusia . Memento: Luni, un bombardier a lansat o racheta din regiunea Kursk, ucigand civili in centrul comercial Kremenchuk, informeaza Nexta. 

UPDATE 07:14 ONU - Zelenski a cerut o comisie de ancheta pentru atacul de la Kremenciuk si un minut de reculegere pentru “toti ucrainenii ucisi”

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat marti Consiliului de Securitate al ONU sa trimita o comisie de ancheta pentru a dovedi ca centrul comercial din Kremenciuk a fost distrus de o racheta ruseasca, scrie AFP.

In timpul unei interventii in direct in fata Consiliului, al doilea discurs al sau de la 5 aprilie, presedintele ucrainean a cerut inca o data ca Rusia sa fie exclusa din Consilul de Securitate si sa fie infiintat un tribunal pentur a judeca “actele teroriste zilnice” comise de Moscova.

“Daca puteti aduce un omagiu tuturor ucrainenilor care au fost ucisi in acest razboi, tuturor adultilor, tuturor copiilor nostri, zecilor de mii de persoane... Va rog sa le aduceti un omagiu printr-un minut de reculegere”, a declarat la sfarsitul interventiei Volodimir Zelenski, ridicandu-se in picioare. 

Sursa: