Armata lui Putin bombardeaza intens estul Ucrainei, in timp ce fortele terestre incearca sa incercuiasca ultimele redute ucrainene din regiunea Lugansk.
UPDATE 15:45 MAE rus, despre planul italian pentru pace: O fantezie
Purtatorul de cuvant al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat, miercuri, ca planul italian de pace reprezinta o fantezie.
„Nu puteti furniza Ucrainei arme cu o mana si sa veniti cu planuri pentru o rezolvare pasnica a situatiei cu cealalta”, a spus Maria Zakharova, citata de Reuters.
Ea se refera la faptul ca saptamana trecuta, ministrul italian de Externe, Luigi Di Maio, a prezentat liniile generale ale acestui planul si a spus ca a discutat cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, in timpul unei vizite la New York.
Kremlinul a spus ca nu a vazut initiativa, dar spera sa o primeasca pe canale diplomatice. Zakaharova a punctat: „Daca spera ca Rusia va profita de orice plan occidental, atunci nu au inteles mare lucru”.
UPDATE 15:19 Castigatorii Eurovision vor scoate la licitatie trofeul pentru a strange bani pentru armata Ucrainei
Trupa Kalush Orchestra, care a castigat editia din acest an a Eurovision, a anuntat, miercuri, pe Instagram, ca va scoate la licitatie trofeul pentru a strange fonduri pentru armata ucraineana, informeaza CNN.
Oleh Psiuk, solistul trupei, s-a oferit sa-si vanda palaria roz.
Recent, Kalush Orchestra a anuntat ca va face un tur in Europa pentru a strange fonduri pentru Ucraina si pentru fortele sale armate.
UPDATE 15:04 Autoritatile instalate de Rusia in Zaporijjea impun rubla rusa ca moneda in regiunea ucraineana
Autoritatile instalate de catre Rusia in regiunea ucraineana Zaporijjea, ocupata in cea mai mare parte de armata rusa, a impus rubla, instituind astfel o zona cu moneda dubla, anunta un membru al Consiliului Regional prorus, citat de agentia rusa de presa RIA Novosti, relateaza AFP.
„Puteti plati atat in grivne, cat si in ruble, iar toate taxele vor fi platite in ruble”, da el asigurari.
„Noile autoritiati” ale regiunii Zaporijjea se vor orienta catre o aderare la Rusia, subliniaza el.
Aceasta anexare va avea loc „dupa eliberarea completa a regiunii de nationalisti ucraineni”, anunta oficialul prorus.
„Regiunea Zaporijjea nu poate avea decat un viitor (...) si anume sa devina parte integranta a Federatiei ruse”, subliniaza acest membru al Consiliului Regional prorus.
UPDATE 14:45 Comisia Europeana doreste sa faciliteze confiscarea averilor oligarhilor rusi
Comisia Europeana a prezentat miercuri propuneri pentru a facilita confiscarea averilor oligarhilor rusi si pentru a armoniza pedepsirea in Uniunea Europeana a incalcarii sanctiunilor decise ca raspuns la razboiul dus de Rusia contra Ucrainei, relateaza France Presse.
Conform unui proiect de directiva, o confiscare a averilor ar fi posibila in cazul indivizilor si al entitatilor care incalca sau ocolesc sanctiunile si al celor care sunt implicati in activitati infractionale.
Banii astfel confiscati vor fi varsati „intr-un fond comun pentru a ajuta Ucraina”, a explicat comisarul european pentru justitie Didier Reynders intr-o conferinta de presa.
El a adaugat ca, in Uniunea Europeana, au fost inghetate averi in valoare de 10 miliarde de euro ale persoanelor sanctionate, iar tranzactii implicand 200 de miliarde de euro au fost blocate.
De asemenea, Bruxellesul a propus adaugarea faptei de incalcare a sanctiunilor la lista infractiunilor, pentru unificarea raspunsului penal al Celor 27 si pentru a facilita urmarirea in justitie.
Douasprezece state membre UE considera incalcarea sanctiunilor drept infractiune penala. In alte 13 state membre, ea este considerata infractiune sau contraventie, in functie de gravitate. In doua state membre, incalcarea sanctiunilor este doar fapta cu caracter administrativ.
Pedepsele - inchisoare sau amenda - variaza de la o tara la alta.
Confiscarea si lichidarea averilor ruse sunt cerute de Ucraina, in vederea finantarii reconstructiei post-razboi a tarii. SUA si Canada sunt deja angajate in aceasta directie.
UPDATE Cum arata acum casa din Bakhmut, care a fost lovita de o racheta rusa in urma cu o saptamana.
O casa care fusese impartita in jumatate a devenit un mormant pentru oameni nevinovati. Salvatorii au gasit cadavrele unei mame tinere si ale copilului ei de doi ani. In total, cinci persoane au murit, relateaza Nexta.
UPDATE Regiunea Luhansk a ramas fara apa, gaz si electricitate, a transmis seful administratiei regionale din Luhansk, Serghei Gaidai
UPDATE Invadatorii rusi distrug cartile si bibliotecile ucrainene
Avocatul Poporului pentru Drepturile Omului, Lyudmila Denisova, a declarat ca aproximativ 60 de biblioteci au fost avariate sau distruse in Ucraina, conform Nexta.
In plus, rusii ard in mod deliberat manuale ucrainene, carti despre istoria Ucrainei si fictiune.
UPDATE 14:11 Lituania va livra Ucrainei 20 de vehicule blindate de tip M113, 10 camioane militare si 10 vehicule de deminare in valoare de 15,5 milioane de euro
Lituania va livra 20 de vehicule blindate de tip M113,10 camioane militare si 10 vehicule de deminare, „cu scopul de a sprijini in continuare apararea impotriva Rusiei”, a declarat miercuri ministrul lituanian al Apararii, Arvydas Anusauskas, relateaza CNN. Ajutorul militar se ridica la 15,5 milioane de euro, potrivit Reuters.
Ministrul lituanian al Apararii, Arvydas Anusauskas, a declarat ca Lituanaia va trimite 20 de vehicule blindate M113, 10 camioane militare si 10 vehicule pentru operatiuni de deminare.
Vehiculele valoreaza in total 15,5 milioane de euro, potrivit Reuters.
Anterior, Lituania a oferit Ucrainei sprijin militar in valoare de 100 de milioane de euro.
UPDATE Soldatii batalionului 98 de aparare teritoriala au luat pozitii in apropierea satului Novopol din regiunea Donetk
UPDATE Momentul in care rachetele rusilor, care au vizat orasul Zaporojie, ucid un barbat si ranesc alti trei. Ocupantii sustin ca au distrus o intreaga fabrica „Motor Sich”.
UPDATE Comisia Europeana va prezenta un proiect de lege privind confiscarea bunurilor rusesti inghetate pentru reconstructia postbelica a Ucrainei, relateaza Nexta.
UPDATE 11:04 Mateusz Morawiecki: Trebuie sa facem totul pentru a opri razboiul din Ucraina
Premierul polonez Mateusz Morawiecki i-a cerut marti comunitatii internationale sa „faca tot ce poate pentru a stopa razboiul” din Ucraina, relateaza thenews.pl.
„Davos nu are doar creierul lumii, ci si constiinta sa. Fiecare lider are responsabilitatea de a cere acelei constiinte sa actioneze”, a declarat Morawiecki in cadrul reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos.
El a descris actiunile militare ale fortelor ruse in Ucraina drept „o masina de distrugere sistematica, organizata”.
„Asa cum, acum peste 30 de ani, Occidentul a intins o mana de ajutor Poloniei dupa caderea comunismului, astazi este datoria noastra sa intindem o mana Ucrainei”, a accentuat seful executivului polonez.
UPDATE SUA pune capat licentei care permite Rusiei sa isi achite datoriile investitorilor internationali, decizie care este probabil sa atraga incapacitatea de plata a Moscovei
Departamentul de Trezorerie al Statelor Unite a anuntat, miercuri, ca nu va innoi licenta care a permis Rusiei sa isi achite datoriile catre investitorii internationali prin intermediul bancilor americane, decizie este probabil sa atraga incapacitatea de plata a Moscovei, relateaza The Associated Press.
Decizia Statelor Unite impiedica Rusia sa plateasca datoriile in valoare de miliarde de dolari catre investitorii internationali, pentru prima data de la Revolutia bolsevica.
UPDATE 12:53 Diplomat rus: Rusia se va asigura ca drepturile fostului presedinte al Republicii Moldova Igor Dodon vor fi respectat
Rusia se va asigura ca drepturile fostului presedinte prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, retinut marti la Chisinau pentru tradare si coruptie, vor fi respectate, a declarat miercuri ministrul-adjunct al afacerilor externe al Federatiei Ruse, Andrei Rudenko.
UPDATE 12:22 Zelenski este dispus sa discute direct cu Putin
Presedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anuntat, miercuri, in cadrul unui discurs la Forumul Economic Mondial de la Davos, ca este dispus sa vorbeasca direct cu Vladimir Putin si nu prin intermediari, informeaza Reuters.
Zelenski a adaugat ca daca presedintele rus ″intelege realitatea” exista posibilitatea de a gasi o iesire diplomatica din conflict.
Presedintele ucrainean a precizat ca tara sa va lupta pana cand isi va recupera intreg teritoriul.
Volodimir Zelenski a mai spus ca Moscova ar trebui sa-si retraga trupele inapoi la liniile existente inainte ca Rusia sa inceapa invazia din 24 februarie.
“Acesta ar putea fi un prim pas catre discutii”, a spus Volodimir Zelenski, care a adaugat ca Rusia trage de timp in discutiile cu Ucraina.
UPDATE 11:56 Volodimir Zelenski denunta lipsa de „unitate” a tarilor occidentale
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denuntat miercuri ceea ce el a numit lipsa de „unitate” a tarilor occidentale in fata razboiului declansat de Rusia in Ucraina cu peste trei luni in urma, transmit AFP si DPA.
„Intrebarea mea este: exista unitate in practica (in Occident, n.red.)? Nu vad asta”, si-a exprimat regretul seful statului ucrainean in interventia sa, prin legatura video, intr-o conferinta organizata de Fundatia Victor Pinciuk in marja Forumului Economic Mondial de la Davos, afirmand ca este „nevoie de sprijinul unei Europe unite”.
„Exista unitate pe subiectul aderarii Suediei si a Finlandei la NATO? Nu. Asadar este Occidentul unit? Nu”, a argumentat Zelenski.
El a facut un apel la solidaritate intre occidentali. „Punctul nostru forte era unitatea in interiorul tarii si acum asta depinde de unitatea Occidentului, pentru a fi puternic si a sustine ferm Ucraina. Vom avea avantaj asupra Rusiei atunci cand vom fi toti cu adevarat uniti”, a subliniat presedintele ucrainean.
Volodimir Zelenski s-a declarat „recunoscator” fata de omologul sau american Joe Biden, pentru un nou ajutor financiar in valoare de 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina.
Pe de alta parte, el a promis ca tara sa nu va ceda teritorii in schimbul pacii. „Ucraina va lupta pana cand isi va recupera intregul teritoriu”, a spus Zelenski.
El s-a declarat pregatit pentru negocieri cu Rusia daca aceasta se retrage in zonele in care se afla inaintea inceperii razboiului in februarie, precizand ca va discuta doar cu presedintele Vladimir Putin. „Pot vorbi doar cu presedintele in mod direct, fara intermediari, fara mediatori”, a accentuat presedintele Zelenski, in opinia caruia in prezent Rusia nu negociaza in mod serios.
UPDATE 11:29 Atacuri rusesti cu rachete asupra regiunilor Zaporijie si Dnipropetrovsk, anunta oficialii ucraineni. Cel putin un mort si trei raniti
Oficialii ucraineni au anuntat, miercuri, ca atacuri cu rachete rusesti au vizat regiunea central-estica Dnipropetrovsk, precum si regiunea sud-estica Zaporijie de sud-est, cauzand pagube mari in orasul Zaporijie. Cel putin o persoana a fost ucisa si alte trei au fost ranite, iar 62 de cladiri au fost avariate in zonele rezidentiale ale orasului, relateaza CNN, citata de News.ro.
Armata rusa a lansat miercuri patru rachete de croaziera in Zaporijie, se arata intr-un comunicat al autoritatilor locale. O racheta a fost doborata de apararea antiaeriana a orasului, se mai mentioneaza in comunicat.
Cel putin o persoana a fost ucisa si alte trei au fost ranite, iar 62 de cladiri au fost avariate in zonele rezidentiale ale orasului.
Alarme de raid aerian au sunat permanent in timpul noptii, a declarat seful administratiei militare regionale Dnipropetrovsk, Valentin Reznicienko.
„Inamicul a lansat trei rachete spre Krivii Rih in aceasta dimineata”, iar o intreprindere industriala a fost vizata, atacul fiind soldat cu distrugeri severe, a mai spus Reznicienko.
UPDATE 11:27 Rusia este gata sa asigure un coridor umanitar pentru ca navele cu alimente sa poata pleca din Ucraina
Rusia este gata sa asigure un coridor umanitar pentru ca navele care transporta produse alimentare sa poata pleca din Ucraina, a declarat ministrul-adjunct al afacerilor externe al Federatiei Ruse, Andrei Rudenko, pentru Interfax, informeaza Reuters si AFP, citate de Agerpres.
Din cauza blocadei din porturile Ucrainei, aproximativ 20 de tone de cereale asteapta in silozuri sa fie exportate, iar recolta din acest an este in pericol. ONU a avertizat ca blocada porturilor ucrainene de la Marea Neagra ar putea provoca foamete in Africa si in Orientul Mijlociu, care depind de exporturile ucrainene pentru a-si asigura necesarul.
Rudenko a cerut in context ridicarea sanctiunilor impotriva Moscovei, ca o conditie pentru evitarea unei crize alimentare mondiale din cauza blocarii exporturilor de cereale ucrainene de la declansarea ofensivei ruse.
„Rezolvarea problemei alimentare trece printr-o abordare colectiva, ce implica in special ridicarea sanctiunilor care au fost instaurate impotriva exporturilor ruse si tranzactiilor financiare”, a declarat ministrul-adjunct de externe al Rusiei.
De asemenea, Rusia va discuta despre posibilitatea de a intreprinde un schimb de prizonieri cu Ucraina, dupa ce prizonierii care s-au predat vor fi condamnati, a adaugat Rudenko.
Oficiali rusi si separatisti prorusi din estul Ucrainei au declarat ca unii dintre prizonierii care s-au predat ar trebui judecati pentru crime de razboi.
Andrei Rudkov a mai spus ca este prematur sa se stabileasca o baza militara rusa in regiunea Herson din estul Ucrainei, controlata de rusi.
Orasul Herson, apropiat de Crimeea anexata de Moscova in 2014, a fost primul oras important ocupat, la 3 martie, de rusi de la inceputul ofensivei pe care ei au declansat-o impotriva Ucrainei la 24 februarie.
UPDATE 11:00 Mai multi civili au fost ucisi de obuzele rusilor in orase din estul Ucrainei
Fortele ruse au lansat, miercuri, o ofensiva in mai multe orase din estul Ucrainei, folosind obuze de mortier care au ucis civili si au distrus mai multe locuinte, au anuntat oficialitatile ucrainene, in contextul in care armata rusa isi concentreaza atacul asupra regiunii Donbas, relateaza Reuters si DPA, citate de Agerpres.
Rusia incearca sa captureze integral provinciile Donetk si Lugansk si sa incercuiasca fortele ucrainene pe principalul front din estul Ucrainei.
Orasele Severodonetk si Lisiceansk, situate pe malurile estic si vestic ale raului Siverski Donet, au devenit un camp de batalie esential, fortele ruse avansand din trei directii pentru a le incercui.
Biroul presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski a anuntat ca miercuri, in zori, fortele ruse au lansat o noua ofensiva asupra orasului Severodonetk, orasul aflandu-se sub tiruri constante de mortiere.
Guvernatorul provinciei Lugansk, Serhii Gaidai, a afirmat ca sase civili au fost ucisi si alti cel putin opt raniti, majoritatea in apropierea unor adaposturi antibombardament din Severodonetk.
″In prezent, cu sprijinul artileriei, ocupantii rusi ataca Severodonetk″, a precizat Gaidai.
UPDATE 10:26 Cel putin 238 de copii au fost ucisi in razboiul din Ucraina
Procuratura Generala a Ucrainei a anuntat, miercuri, prin intermediul unui comunicat postat pe Telegram, ca 238 de copii au fost ucisi, iar alti 433 au fost raniti, de la inceputul invaziei ruse.
“Pana in dimineata zilei de 25 mai, cel putin 671 de copii au fost victime in Ucraina, ca urmare a agresiunii armate a Federatiei Ruse. Potrivit informatiilor oficiale ale procurorilor, 238 de copii au fost ucisi si cel putin 433 au fost raniti”, se arata in comunicatul respectiv.
UPDATE 09:58 200 de cadavre au fost gasite printre ruinele unei cladiri din Mariupol
Un oficial ucrainean din orasul-port Mariupol, controlat de rusi, a anuntat ca 200 de cadavre au fost descoperite printre ruinele unei cladiri, informeaza CNN.
Petro Andriushenko, consilierul primarului orasului Mariupol, Vadim Boichenko, a spus, marti, pe Telegram, ca trupurile neinsufletite au fost descoperite in timpul unei actiuni de inlaturare a molozului.
Cadavrele erau intr-o stare avansata de descompunere, a precizat oficialul ucrainean.
“Din cauza refuzului localnicilor de a colecta si impacheta cadavrele mortilor, reprezentantii Ministerului rus pentru Situatii de Urgenta au parasit zona”, a spus Andriuschenko.
UPDATE 08:56 Cehia ajuta Ucraina cu elicoptere de atac
Cehia a trimis Fortele Armate ale Ucrainei elicoptere de atac MI-24.
De asemenea, impreuna cu Slovacia Cehia repara in prezent zeci de vehicule blindate din Ucraina, care ulterior vor putea reveni in lupta, a anuntat Pentagonul, citat de The Wall Street Journal.
“Ministrul Apararii, Lloyd Austin, le-a multumit cehilor pentru contributia lor”, se arata in ziarul din SUA.
In aprilie, Cehia a devenit primul stat NATO care a raportat transferul de tancuri in Ucraina. Acum, aceasta tara a fost prima care a anuntat livrarea de elicoptere de lupta catre Fortele Armate ale Ucrainei.
UPDATE 08:13 Doi mari sportivi ucraineni au murit in timp ce isi aparau tara
Oleh Prudky si Oleksiy Yanin au murit in timp ce isi aparau tara in timpul invaziei Rusiei, potrivit oficialilor ucraineni din sport.
Prudki, fost campion al Ucrainei la categoria welter usoara, a murit, duminica, in lupta cu fortele ruse, a anuntat Federatia Ucraineana de Box intr-o postare pe Instagram, informeaza News.ro, care citeaza CNN.
”Victoriile si realizarile tale sunt greu de numarat, ai fost un sportiv foarte persistent si muncitor, te-ai antrenat mult. Ati fost un exemplu demn pentru generatiile viitoare”, a transmis Federatia Ucraineana de Box.
Lui Prudky i-au supravietuit sotia si cele doua fete mici.
Yanin, un campion ucrainean la kickbox si campion mondial la Muay Thai, a murit in aprilie, in timp ce se lupta cu fortele ruse si pro-ruse la Mariupol, a anuntat Ministerul Tineretului si Sportului din Ucraina.
”Oleksiy Yanin, un atlet si militar al Detasamentului cu scop special Azov al Garzii Nationale a Ucrainei, a murit in batalia pentru Mariupol”, a spus ministerul. Lui Yanin i-au supravietuit sotia si fiul sau.
UPDATE 08:06 Cel putin 22.000 de persoane au murit in Mariupol, a anuntat un consilier al primarului
Cel putin 22.000 de locuitori ai orasului Mariupol au fost ucisi in trei luni de razboi, a declarat, pentru CNN, consilierul Petro Andriuscenko.
Cifrele nu au putut fi verificate in mod independent, a precizat sursa citata.
“Mariupol este acum un oras al fantomelor”, a declarat, marti, 24 mai, consilierul primarului orasului ucrainean.
Andriuscenko, care nu se mai afla in Mariupol, a explicat ca bilantul de 22.000 de morti se bazeaza pe numeroasele contacte pe care el si alti oficiali ai primariei continua sa le aiba cu oficialii ramasi in oras. Dar el crede ca cifra reala ar putea fi mult mai mare.
Consilierul primarului a precizat ca procesul de reingropare a mortilor a fost complicat de insistenta oficialilor rusi ca trupurile recuperate sa fie aduse la o morga si ca o persoana care vine cu un cadavru sa accepte sa inregistreze un videoclip in care spune ca decedatul a fost ucis de armata ucraineana.
“Este absolut intuneric in interiorul orasului. Singurele lumini sunt de la trupele ruse si patrulele rusesti. Peste tot este miros de moarte si miros de foc”, a mai spus Andriuscenko, care a vorbit despre o adevarata catastrofa umanitara in Mariupol.
Oamenii ramasi in oras au foarte putine contacte cu lumea exterioara, conexiunile la retelele de telefonie mobila abia incep sa fie restabilite.
In plus, persoanele aflate in Mariupol nu se pot deplasa libere pe strazi, fiind necesare permise speciale pentru orice miscare in interiorul orasului.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


