Odata cu retragerea armatei ruse din regiunea Kiev si din Cernigov, ucrainenii au inceput sa revina pe la casele lor. Unii au avut norocul ca locuintele lor sa ramane intregi, altii insa au gasit doar ruine. Acum vor trebui sa o ia de la zero, intr-o tara aflata inca in razboi. Autoritatile indeamna oamenii sa nu se grabeasca sa se intoarca in tara deocamdata.
Aceasta familie care locuieste intr-un bloc de langa Kiev nu si-a putut stapani lacrimile cand si-a vazut apartamentul in ruine.
”Este foarte greu. Toata viata am adunat bani si am construit, am strans bani si acum vii si totul e distrus.”
”Slava lui Dumnezeu ca suntem vii, dar restul vom reconstrui si totul va fi bine. Noi suntem puternici si le vom reusi pe toate.”
Localitatile de langa Kiev au fost in prima line a ofensivei ruse impotriva capitalei ucrainene. Vladimir, impreuna cu sotia sa a revenit acum cateva zile in localitate, dupa retragerea trupelor ruse. Cei doi au gasit gospodaria devastata.
”Au devastat si au distrus totul.
-Ce v-a ramas in urma lor?
-Bine ca macar peretii au ramas intregi si ca nu au carat si paturile, dar asa au luat tot: televizorul si toata tehnica. Eu nu stiu unde o duc si ce fac cu ea”.
”Priviti ce a ramas dupa atacul aerian de pe data de 2 martie”.
Blocul din Borodianka in care a locuit Alexandru Rez a fost distrus in urma unui atac cu racheta, asa ca barbatul a venit sa-si mai ia din lucruri, deoarece cand au inceput bombardamentele abia de a reusit sa-si salveze familia.
”Nici nu stiu ce sa mai zic. Sunt niste jigodii. Putin si intreg guvernul sau”.
”Aceea era camera copiilor. E ravasit totul acolo.”
” Nici nu stiu ce sa zic si ce s-a intamplat dar priviti casa de acolo. E groaznic. Acolo sub daramaturi sunt oameni. Cred ca acolo e catastrofa.
”Multumim soldatilor nostri care au eliberat Bordianka. Priviti ce au facut cu orasul meu. “
”Acolo era baia, iar acolo era salonul. Vitea, nu ai reusit sa scoti televizorul.
-Si ce, este intreg?
-Sigur ca nu. Iata aici in salon se jucau nepotii.”
Cernigov este un alt oras din care s-au retras trupele ruse si care a fost bombardat saptamani la rand. Oamenii au inceput sa revina in orasul aflat in ruine in speranta ca isi vor gasi locuintele intregi.
”Iata aici in aceasta casa mica noi locuiam, dar pe 13 martie au venit avioanele si au aruncat 4 bombe in curtea mea. Uite ce a ramas din acesti pini saditi cand eu m-am nascut. Mi-au ucis cainele Sarmat. L-am ingropat acolo sub niste cregi, iar cusca o vedeti in curte.”
Atat autoritatile din Kiev, cat si din Cernigov indeamna localnicii sa nu se grabeasca sa revina acasa, deoarece razboiul inca nu s-a terminat.

