Militarii ucraineni au reusit o noua lovitura interesanta, distrugand un tanc rusesc printr-o colaborare intre fortele de drone si soldatii de la sol ce folosesc deja faimosul sistem antitanc Stugna-P.
Inregistrarea video a loviturii arata cum tancul aflat intr-o pozitie intarita este reperat cu ajutorul unei drone si apoi distrus de o racheta lansata de sistemul Stugna-P, una dintre cele mai versatile arme din dotarea fortelor armate ucrainene.
Razboiul din Ucraina a scos in evidenta importanta dronelor in conflictele armate moderne, acestea fiind folosite pentru prima data intr-un razboi pe scara larga. Anterior ele au mai fost utilizate de fortele armate americane pentru lovituri de precizie impotriva insurgentilor din Orientul Mijlociu.
Ucrainenii au primit mii de drone fabricate in Occident, pe langa cele Bayraktar TB2 produse in Turcia, cruciale in a opri avansurile armatei ruse in prima faza a razboiului, cand au incercat sa cucereasca Kievul si alte orase ucrainene importante.
Fortele armate ruse au un handicap fata de ucraineni in ceea ce priveste dronele
Presedintele turc Recep Erdogan a relatat recent ca Vladimir Putin si-a exprimat dorinta ca Rusia sa colaboreze cu Baykar, compania din Istanbul care produce dronele Bayraktar TB2, in contextul in care fortele armate ruse n-au suficiente drone din cauza sanctiunilor impuse de Occident.
Statele Unite acuza Iranul ca se pregateste sa furnizeze Rusiei sute de drone, o informatie negata atat de Teheran cat si Moscova.
Insa ea a fost deja pe larg comentata de bloggerii militari din Rusia, Igor Ghirkin, fostul comandant al separatistilor pro-rusi din Donbas, afirmand saptamana trecuta ca ministrul rus al Apararii Serghei Soigu ar trebui „dat la schimb” cu omologul sau iranian „care a reusit sa furnizeze Fortelor Armate Iraniene mii de drone de clase diferite fabricate autohton”.
„El taie lemne foarte bine... iar crescatori de reni (singura specializare militara a lui S. K. Soigu) nu sunt deloc in armata iraniana sau, daca sunt, sunt sigur ca au un deficit major”, a spus Ghirkin, unul dintre cei mai cunoscuti bloggeri militari rusi, cu referire la faptul ca ministrul rus al Apararii s-a nascut in Republica Tuva din sudul Siberiei.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


