O rară navă de război rusă care patrula în Marea Neagră a fost lovită de o dronă. Potrivit spionajului militar ucrainean, aceasta a suferit pagube costisitoare. Un răspuns din parte Moscovei, deocamdată, nu este. Pe de altă parte, trupele ruse au lovit zone civile din apropierea liniei frontului, ucigând 3 oameni. În regiunea Sumî o instituție de învățământ a fost practic mistuită de flăcări după valul de drone rusești.  

Forțele ruse au lansat un atac cu drone asupra orașului Sumî, noaptea trecută. În urma incidentului, o instituție de învățământ a luat foc, fiind distrusă de exploziile cauzate.

Din imaginile publicate de pompieri se văd mai multe clase rămase fără geamuri, cu mobilierul distrus.

În centrul orașului Sumî, o dronă rusă a avariat Catedrala Sfânta Înviere a Bisericii Ortodoxe din Ucraina, simbolul orașului și un reper arhitectural, spun autoritățile.

„A fost lovită partea de sus a bisericii.”

Între timp, pe front luptele continuă. O axă importantă este Donețk. Acolo zilele trecute forțele ucrainene au capturat mai mulți soldați ruși pe direcția Dobropillia.

„Noi suntem soldați ai armatei ruse. Noi mulțumim trupelor ucrainene că ne-au lăsat în viață.”

Între timp, atacuri se dau și pe apă nu doar pe uscat.

Forţele serviciilor de informaţii militare ucrainene au folosit o dronă de atac pentru a viza nava de război rusă din Flota de la Marea Neagră, evaluată la aproximativ 60 de milioane de dolari, în timp ce aceasta efectua o operaţiune de recunoaştere în apropierea portului rusesc Novorosiisk. Potrivit comunicatului, Rusia a început să utilizeze această navă în 2015. Marina rusă are doar patru nave de acest tip.