Trupele lui Vladimir Putin aproape ca si-au pierdut suflul in atacul asupra Bahmutului si isi muta atentia spre Avdiivka si Kremina, unde vor doar sa stabilizeze linia frontului, spun analistii militari britanici, scrie hotnews.ro

Asaltul rusesc asupra orasului Bahmut din Donbas este in mare parte in impas, spune ministerul britanic al apararii in evaluarea de sambata dimineata.

Cel mai probabil, la aceasta situatie s-a ajuns din cauza pierderilor extrem de mari ale fortelor Moscovei, spune sursa citata, notand ca si „Ucraina a suferit, de asemenea, pierderi grele in timpul apararii orasului”

„De asemenea, situatia rusa a fost probabil inrautatita de tensiunile dintre Ministerul rus al Apararii si Grupul Wagner, ambele contribuind cu trupe in acest sector”, adauga expertii britanici.

„Rusia si-a mutat probabil concentrarea operationala spre Avdiivka, la sud de Bahmut, si spre sectorul Kremina-Svatove din nord, zone in care Moscova probabil ca aspira doar la stabilizarea liniei sale de front.

Acest lucru sugereaza o revenire la o conceptie operationala mai defensiva, dupa rezultatele necorespunzatoare ale incercarilor sale de a desfasura o ofensiva generala incepand cu ianuarie 2023”, a mai afirmat ministerul britannic al apararii.

10.000 de civili traiesc in iadul din Bahmut
Amintim ca, joi, comandantul fortelor terestre ucrainene a declarat ca asaltul rusesc asupra Bahmut, micul oras care a fost in centrul celei mai mari batalii a razboiului, pare sa fie in pierdere de viteza, iar Kievul ar putea trece la ofensiva „foarte curand".

Trupele ucrainene, care in urma cu cateva saptamani pareau ca se vor retrage, au ramas in schimb pe pozitii, o strategie pe care unii experti militari occidentali o considera riscanta, avand in vedere necesitatea de a-si conserva fortele pentru un contraatac.

Comitetul International al Crucii Rosii (CICR) a spus vineri seara ca aproximativ 10.000 de civili ucraineni, multi dintre ei in varsta si cu dizabilitati, traiesc in „conditii foarte grele" in Bahmut si in jurul acestuia.

„Acestia ... isi petrec aproape toate zilele sub bombardamente intense in adaposturile [subterane]. Sunt oameni impinsi la limita existentei, a supravietuirii si a rezistentei lor", a declarat Umar Khan, de la CICR.

Rusii se tem de o iminenta ofensiva ucraineana
Comandamentul militar de la Moscova nu a dat deocamdata niciun semnal public ca ofensiva inspre Bahmut ar fi pe punctul de a esua, insa Evgheni Prigojin, liderul mercenarilor Wagner, a transmis mai multe mesaje ingrijorate, avertizand inclusiv ca o ofensiva ucraineana este iminenta.

Jurnalistii agentiei Reuters care se afla in apropierea frontului din nordul Bahmut au relatat vineri ca vazut semne ce par intr-adevar sa arate ca ofensiva ruseasca pierde aburi.

„A fost cu adevarat 'fierbinte' aici in urma cu o saptamana dar in ultimele 3 zile a fost mai liniste”, spune si un soldat ucrainean ce foloseste apelativul „Kamin” (Piatra).

„Putem vedea asta in atacurile aeriene ale inamicului. Daca inainte erau 5-6 raiduri intr-o zi, astazi am avut doar un atac cu elicoptere”, a adaugat el.

Analistul militar ucrainean Oleh Zhdanov a afirmat ca Rusia isi indreapta atentia inspre orasul Avdiivka din sudul regiunii Donetk in timp ce atacurile inspre Bahmut scad in intensitate.

Zhdanov a spus, de asemenea, ca fortele rusesti au devenit mai active in zone aflate in nordul regiunilor Harkov si Lugansk, precum si in regiunile Zaporojie si Herson.