Ucraina a lovit două rafinării ruse de petrol şi un aerodrom militar într-un atac nocturn. O rafinărie din Krasnodar și-a întrerupt parțial producția, după ce instalațiile sale au luat foc. În același timp, Rusia continuă să lovească ținte civile din Ucraina. În contextul atacurilor tot mai ample, Germania a decis să furnizeze un al 3-lea sistem PATRIOT pentru țara vecină. Iar secretarul american al Apărării a anunțat un nou ajutor militar, în valoare de 6 miliarde de dolari.

Rusia a anunțat că a interceptat 68 de drone ucrainene, 66 deasupra regiunii Krasnodar și două în Crimeea. În urma loviturilor, au izbucnit incendii la un aerodrom și la rafinării, iar personalul a fost evacuat.

Serviciul de Securitate anunță că a sprijinit și a acționat împreună cu Forțele de Apărare în atacul asupra aerodromului militar. Acolo au fost desfășurate zeci de avioane militare, radare și echipamente de război electronic. În plus, dronele SBU au lovit coloanele de distilare și atmosferice ale rafinăriilor Ilici și Slaviansk. Acestea sunt instalații tehnologice cheie ale rafinăriilor.

Rafinăria de petrol din Slaviansk a fost suspendată parțial.

Serviciul de Informații pentru Apărare al Ucrainei susține, de asemenea, că a distrus ieri un elicopter militar rusesc Ka-32 chiar pe aerodromul Ostafievo din Moscova. Ucrainenii au publicat și imagini în acest sens.

Autoritățile ruse încă nu au comentat imaginile și nici declarațiile ucrainenilor. În schimb, apărarea aeriană a Ucrainei a raportat că a doborât 21 (una) din cele 34 de rachete rusești lansate noaptea trecută și în această dimineață. Pe lângă casele avariate, ministrul energiei a raportat că instalațiile energetice din 3 regiuni au fost deteriorate. Pentru o apărare mai bună oficialii ucraineni cer aliaților sisteme PATRIOT. Germania a răspuns solicitării și anunță că va trimite al 3-lea astfel de sistem. În același timp, SUA anunţă o nouă tranşă de 6 miliarde de dolari ajutor destinat Ucrainei. Pachetul va include rachete PATRIOT și ATACMS, muniție de artilerie, drone, proiectile aer-aer pentru avioane de luptă, radar anti-artilerie și vehicule tactice.  

Lloyd AUSTIN, SECRETARUL AMERICAN AL APĂRĂRII:  „Aș dori să subliniez faptul că nu au nevoie doar de Patriot, ci și de alte tipuri de sisteme și interceptoare, așa că aș dori să vă avertizez pe toți în ceea ce privește transformarea Patriot în "glonțul de argint."

Noul ajutor este al doilea anunţat săptămâna aceasta, în urma unui sprijin în valoare de un miliard de dolari destinat Kievului. Aceste două sume fac parte din bugetul unei asistenţe a Kievului în valoare de 61 de miliarde de dolari, adoptat prin vot săptămâna aceasta în Congres şi promulgat miercuri de către preşedintele Joe Biden, în contextul în care Ucraina se confruntă cu dificultăţi în războiul împotriva Rusiei.  

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.