Mai multe orase, inclusiv o parte a capitalei Kiev au ramas fara apa si electricitate in urma unui atac rusesc masiv asupra infrastructurii energetice. Au fost lovite centralele termice din Dnipro si Jitomir. In timpul noptii Kievul a fost atacat din nou cu drone iraniene. Au fost cel putin 12, scrie presa ucraineana. Bombardamente au avut loc si in orasul Nikolaiev. Acolo exista cel putin o victima.

Rusia a lansat un nou val de atacuri cu rachete si drone. Noi explozii au fost raportate azi dimineata in Kiev, Harikov, Dnipro si Jitomir. In capitala Kiev 3 explozii au avut loc la un punct de furnizare a energiei, iar o racheta a fost doborata.

Dronele iraniene au vizat districtul in care se afla principalul aeroport international din Ucraina. Cel putin 8 asemenea aparate de zbor au fost doborate de apararea antiaeriana ucraineana. Orasul Jitomir, din nordul Ucrainei, a ramas fara alimentare cu apa si electricitate in urma atacurilor de azi dimineata asupra infrastructurii energetice.

Vitalii BUNECIKO, PRIMARUL ORASULUI JITOMIR: ”Inamicul a atact sistemul energetic din Jitomir. Peste 11 localitati au ramas fara electricitate.” 

In Dnepropetrovsk mai multe zone din centrul regional au ramas fara electricitate, in urma atacului din aceasta dimineata asupra centralei termice. 

O racheta rusa a lovit o cladire de locuit din orasul portuar Nikolaev din sudul Ucrainei, intr-una dintre cele trei explozii auzite acolo in primele ore ale zilei.

Racheta a distrus complet o aripa a cladirii, lasand un crater imens. Un echipaj de pompieri a scos cadavrul unui barbat dintre daramaturi.

”In mijlocul exploziei s-a format asa un crater!” 

Locatarii cladirii se adaposteau la subsol cand a lovit racheta. O alta racheta a cazut in preajma unei piete de flori din oras. Nu au fost victime. 

Presedintele Volodimir Zelenski a cerut, din nou, Occidentului sa trimita armament performant tarii sale. 

Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI: "Rusia nu are nicio sansa pe campul de lupta. Si incearca sa acopere infrangerile militare prin teroare. De ce au nevoie de teroare? Ca sa puna presiune pe noi, pe Europa, pe lumea intreaga. Cand forta Rusiei de a provoca teroare este neutralizata prin eforturile comune ale noastre si ale partenerilor nostri, Rusia nu va avea de ales si va trebui sa se gandeasca la pace." 

Statele Unite au amenintat Iranul cu alte sanctiuni, pentru ca a dat drone rusilor. Statele Unite, Marea Britanie si Franta au spus ca furnizarea de drone de catre Iran catre Rusia incalca o rezolutie a Consiliului de Securitate al ONU care a aprobat acordul nuclear din 2015 dintre Iran si sase puteri. Iranul a continuat sa nege ca furnizeaza drone Rusiei, in timp ce Kremlinul nu a facut niciun comentariu.