Marea Britanie vine cu un raspuns suplimentar de sanctionare a Rusiei dupa agresiunea din Ucraina. In acest sens, in parlament va fi prezentat, luni, un proiect de lege care vizeaza combaterea criminalitatii economice si a spalarii de bani. Referitor la acest proiect, premierul Boris Johnson spus ca este o represiune a spalarii de "bani murdari", informeaza Reuters.
Proiectul de lege a fost propus pe fondul solicitarilor parlamentarilor din opozitie si ale celor din Partidul Conservator de a opri fluxul de numerar rusesc in Londra, numit de unii "Londongrad".
"Nu este loc pentru bani murdari in Marea Britanie. Actionam mai rapid si mai ferm pentru a prabusi fatada in spatele careia s-au ascuns de atata timp cei care sustin campania distrugatoare a presedintelui (rus, Vladimir Putin). Cei care il sustin pe Putin au fost anuntati: nu veti avea unde sa va ascundeti castigurile nejustificate'', a declarat Boris Johnson.
Guvernul a comunicat ca noul proiect de lege va ajuta Agentia Nationala a Criminalitatii (NCA) sa impiedice spalarea banilor de catre proprietarii straini in Marea Britanie si sa se asigure ca oligarhii corupti pot primi un o notificare judecatoreasca pentru avere nejustificata (UWO).
Noile legi vor introduce un registru al entitatilor de peste mari, care va solicita proprietarilor straini anonimi de proprietati din Marea Britanie sa-si dezvaluie identitatile reale. Acele entitati care nu vor declara beneficiarul real se vor confrunta cu restrictii in momentul vanzarii proprietatilor.
Cei care nu respecta legea risca pana la cinci ani de inchisoare, a comunicat guvernului.
De asemenea, UWO-urile vor fi modificate astfel incat sa impiedice oamenii de afaceri sa se ascunda in spatele societatilor fictive, pentru a acorda organelor de aplicare a legii mai mult timp pentru revizuirea materialelor, dar si pentru a le proteja de costuri juridice substantiale in cazul in care procesele nu au succes.


