Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit, intr-un nou discurs catre natiune, despre schimbarea de premier din Marea Britanie, el precizand ca Boris Johnson este prietenul sau si a fost alaturi de Ucraina tot timpul.
Zelenski a spus ca va continua cooperarea cu Johnson si dupa ce acesta nu va mai fi premier si a mentionat ca abia asteapta sa inceapa cooperarea cu noul prim-ministru, Liz Truss, scrie news.ro.
“Boris Johnson, premierul Marii Britanii si marele prieten al poporului nostru, isi paraseste functia. Dar eu cred ca el nu va renunta la activitatea politica si va continua sa sustina apararea libertatii in Ucraina, in Marea Britanie si in intreaga lume.
Am vorbit cu el astazi (n.r. – luni). Ca de fiecare data, a fost o conversatie buna. Se spune de obicei ca in politica nu exista prietenie, dar Boris este cazul in care ne intelegem cu jumatate de cuvant, in care prietenia exista, este puternica si intareste statele noastre.
Din primele minute ale razboiului Rusiei impotriva Ucrainei si Europei, Boris a fost alaturi de noi. Prima si cea mai importanta intrebare a lui a fost: Cum mai pot ajuta?
Si vreau sa subliniez: chiar si inainte de 24 februarie, am simtit mereu ca Marea Briitanie a fost alaturi de Ucraina. In cativa ani, am reusit sa ajucem relatiile Ucraina – Marea Britanie la cel mai inalt nivel. Am semnat un acord foarte ambitios politic, de liber schimb si strategic. Am facut multe pentru intarirea legaturilor dintre societatile noastre – din punct de vedere economic, social, cultural. Am lansat un program pentru innoirea flotei ucrainene. Si acum, in timpul unui razboi in toata regula, ne-am inteles cu privire la participarea Marii Britanii la programul de reconstructie a Ucrainei dupa ostilitati.
I-am multumit lui Boris in numele tuturor ucrainenilor si sunt sigur ca acesta este un “multumesc” venit de la milioane de ucraineni. Abia astept sa continuam cooperarea cu Boris cu noul sau statut”, a afirmat Zelenski.
“Si in aceeasi masura abia astept sa incep cooperarea cu noul premier al Marii Britanii, Liz Truss. Noi, in Ucraina, o stim bine – a fost mereu pe partea pozitiva a politicii europene. Si cred ca impreuna vom putea face mult mai multe pentru protejarea natiunilor noastre si pentru a contracara toate eforturile distructive ale rusilor. Cel mai important este sa ne mentinem unitatea si asa va fi”, a adaugat el.
Liz Truss a fost aleasa luni in functia de lider al conservatorilor britanici, ea urmand sa fie nominalizata marti pentru postul de prim-ministru.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


