Conflictul a escaladat la Soledar, obiectivul actual al trupelor ruse si pe care ele sustin ca l-au cucerit deja, in timp ce Ucraina neaga, scrie hotnews.ro

Putin recunoaste ca situatia din zonele anexate din Ucraina este dificila

Grupul de mercenari Wagner da asigurari ca detine controlul asupra orasului Soledar dupa cateva zile de lupte violente, desi Kievul neaga acest lucru, iar Moscova indeamna la prudenta si deocamdata nu considera zona controlata oficial.

Orasul Soledar, la aproximativ 10 kilometri nord de orasul distrus Bahmut, este acum principala tinta a trupelor ruse. Dar de ce este aceasta locatie atat de importanta? Trebuie sa ne intoarcem cu cativa ani inapoi, la invazia rusa din 2014 in regiunea Donbas, regiune careia ii apartin Soledar si vecinul sau Bahmut, scrie COPE, citat de Rador.

Desi Rusia si-a revendicat controlul asupra Republicii Populare Donetk, principala regiune a Donbasului, cele doua orase au rezistat pana acum.

Cand Rusia a inceput razboiul impotriva Ucrainei in februarie 2022, aceasta zona a fost din nou una dintre tintele principale, iar Bahmut si, mai ales, Soledar, sunt considerate cheia pentru obtinerea controlului total asupra Donbasului.

Un labirint de galerii si pasaje

Micul oras Soledar, cu putin peste 10.000 de locuitori, este caracterizat de mina de sare Artiomsol. Un intreg oras subteran, o enclava pretioasa datand din secolul al XIX-lea si care in timpul razboiului a devenit o fortareata strategica. Cu toate acestea, inainte de inceperea conflictului, rolul sau era destul de diferit.

Acest labirint de galerii si pasaje, cu peste 200 de kilometri de tuneluri la o adancime de 300 de metri, a fost vizitat de o multime de turisti. In interior, exista un teren de fotbal, o sala de concerte si exista chiar loc, printre tavanele sale inalte de pana la 30 de metri, pentru o biserica.

In ultimele zile, fortele ruse au facut destule progrese in zona. Rusia este constienta de faptul ca minele reprezinta un loc practic inexpugnabil, ferit de rachete si drone, dar si de fotografiile facute din satelit.

Este refugiul perfect, capabil sa ofere adapost pentru mii de soldati si civili, dar si sa depoziteze arme. Prin urmare, pierderea acestei pozitii ar fi una grea pentru Ucraina.

Seful companiei paramilitare Wagner, Evgheni Prigojin, a asigurat, marti dimineata, ca unitatile sale au preluat minele Soledar, de unde a publicat o imagine impreuna cu unitatea sa.

Totusi, purtatorul de cuvant al comandamentului estic al fortelor ucrainene, Serhii Serevati, a insistat ca "nu este adevarat ca a cazut" complet, iar Departamentul de Comunicatii Strategice al Fortelor Armate a pus sub semnul intrebarii autenticitatea fotografiei.

"Se pare ca locatia pe care o arata nu corespunde realitatii si ca nu sunt cu adevarat salinele Soledar cele care apar in imagini", a clarificat Serevati inainte de a remarca ca, prin aceste informatii, Moscova ar putea incerca sa justifice "pierderile mari in randul prizonierilor". In acest sens, fortele ucrainene au lansat cateva fotografii in care arata minele de sare fara nicio prezenta a armatei ruse.

"Se pare ca nu este adevarat si ca nu sunt in minele din Soledar, care a fost si va fi intotdeauna ucrainean", a indicat Armata.

Daca armata lui Putin preia in cele din urma Soledar, va fi la un pas de a lua Bahmut si odata cu el, de „cheile de intrare” ale regiunii Donetk. Ceva dupa care tanjeste de mult si care ar schimba cursul razboiului, scrie COPE, citat de Rador.