Rusia anunta ca a utilizat, in premiera, rachete balistice hipersonice in conflictul din Ucraina. Ministerul rus al Apararii a declarat ca acestea au fost folosite pentru a distruge un arsenal subteran in vestul Ucrainei. Rusia nu a raportat niciodata pana acum utilizarea acestor rachete in cele doua conflicte in care este implicata, fiind folosite de mai multe ori la exercitii militare.

Ministerul rus al Apararii a anuntat astazi ca a utilizat cu o zi in urma rachete hipersonice "Kinjal”, ceea ce reprezinta o premiera.

Acest tip de racheta, cu manevrabilitate ridicata, sfideaza toate sistemele de aparare antiaeriana, potrivit Moscovei.

Igor  KONASENKOV, PURTATORUL DE CUVANT AL MINISTERULUI RUS AL APARARII:  “La 18 martie, complexul aeronautic “Kinjal” cu rachetele sale balistice hipersonice a distrus un important depozit subteran de rachete si munitie de aviatie ale armatei ucrainene in localitatea Deliatin din regiunea Ivano-Frankovsk.”

Depozitul din regiunea Ivano-Frankovsk ar fi continut rachete si munitie pentru avioane, desi acest lucru nu a fost verificat independent. Acest tip de racheta a fost utilizata de mai multe ori la exercitii de la primul test reusit in 2018.  Cu astfel de rachete sunt echipate avioanele de lupta Mig-31. Rachetele balistice hipersonice Kinjal si rachetele de croaziera Zircon apartin unei familii de noi arme dezvoltate de Rusia, pe care Putin le califica drept invincibile. Rachetele hipersonice sunt capabile sa calatoreasca de cinci ori mai repede decat viteza sunetului. Rusia a dezvoltat acest tip de armament pentru a avea arme capabile sa depaseasca sisteme de apărare precum scutul american antiracheta in Europa.