Un oligarh nascut in Ucraina a fost gasit mort la domiciliul sau in circumstante inexplicabile, a declarat politia din Surrey, potrivit The Guardian.

Politistii trateaza decesul lui Mikhail Watford, in varsta de 66 de ani, care si-a facut averea din petrol si gaze dupa disparitia Uniunii Sovietice, ca moarte suspecta.

Disparitia ucraineanului vine in timp ce atentia se concentreaza asupra oligarhilor rusi din Marea Britanie considerati apropiati ai lui Vladimir Putin, dupa invadarea Ucrainei de catre Rusia.

Oligarhii aflati sub sanctiunile UE si SUA detin proprietati de 200 de milioane de lire sterline in Regatul Unit.

Nu exista insa niciun indiciu ca Watford a fost tinta sanctiunilor sustinute de britanici din cauza apropierii de Putin sau vreunei operatiuni rusesti.

Politia din Surrey a declarat ca barbatul sau a fost gasit luni la o adresa de langa Virginia Water, intre Slough si Woking, in vestul Londrei.

„A fost chemata o ambulanta, dar barbatul, care avea peste 60 de ani, a fost declarat, din pacate, decedat la fata locului. Rudele lui apropiate sunt la curent si sunt sprijinite de ofiteri special instruiti. O ancheta asupra circumstantelor mortii este in curs de desfasurare, dar nu se crede ca exista circumstante suspecte in acest moment”, a transmis politia.

Mama lui a pastrat in tot acest timp actele sovietice in seif

Watford s-a nascut cu numele de Mihail Tolstosheya in Ucraina, in 1955, in era sovietica a tarii. A fost cunoscut sub numele de Misha si, potrivit Sunday Times, si-a anglicizat numele de familie dupa ce s-a mutat in Marea Britanie.

Initial s-a stabilit la Londra, unde a locuit cu sotia sa din Estonia, Jane, inainte de a se muta in Surrey.

Watford a considerat ca a avut o copilarie foarte confortabila in Ucraina sovietica, petrecuta intr-un „apartament mare cu patru dormitoare, cu o baie si o masina”. „In ceea ce priveste luxul, a fost echivalentul calatoriei cu avionul acum”, a spus el in 2015.

Mama lui, despre care The Sun a spus ca locuia intr-un apartament vecin din vila lui si era acasa cand i-a fost gasit cadavrul, ar fi insistat sa-si pastreze actul sovietic intr-un seif.

„Ea crede cu tarie ca comunistii se vor intoarce in Rusia si Ucraina. Intre timp, ea se bucura de cheltuirea banilor fiului ei capitalist. Si ne rugam ca visul ei sa nu devina realitate”, a declarat Watford pentru Sunday Times.

Potrivit ziarului, oligarhul ucrainean are trei copii: Michael, fiul sau prin prima casatorie; fiica lui si a lui Jane, Michelle; si cel mai tanar fiu al lor, Alexandru.

Sursa: