Cel putin cinci persoane au fost ucise si 37 ranite dupa ce o racheta rusa a lovit piata centrala din orasul ucrainean Cernigov, din nordul tarii, a anuntat sambata Ministerul de Interne de la Kiev, transmite Reuters. Momentul atacului a fost surprins de o tanara care se filma cu telefonul, transmite digi24.ro. 

Oamenii se indreptau spre biserica pentru a celebra o sarbatoare religioasa cand a avut loc atacul, a precizat ministerul, adaugand ca 11 dintre raniti sunt copii.

„O racheta ruseasca a lovit chiar in centrul orasului, in Cernigovul nostru, o piata, universitatea politehnica, un teatru", a postat pe Telegram presedintele Volodomir Zelenski, care se afla intr-o vizita de lucru in Suedia. 

„O sambata obisnuita, pe care Rusia a transformat-o intr-o zi de durere si pierdere. Iata ce inseamna sa traiesti langa un stat terorist. Acesta este lucrul impotriva caruia ne unim intreaga lume”, a scris Zelenski si pe reteaua X, precizand ca sunt victime si transmitand condoleante. 

„Indemn lumea sa se opuna terorii rusesti. Oferiti Ucrainei instrumente suplimentare pentru a proteja viata. Pentru ca viata sa castige, Rusia trebuie sa piarda acest razboi", a aratat Zelenski, aflat in Suedia. 

O scurta inregistrare video care insoteste postarea lui Zelenski arata resturi imprastiate in piata din fata teatrului regional, unde masinile parcate au fost grav avariate. De asemenea, un cadavru poate fi vazut pentru scurt timp in videoclip, in interiorul unei masini.

In ultima vremea, Rusia a atacat tot mai des cu rachete si drone orase ucrainene aflate departe de linia frontului. Fortele rusesti au invadat Cernihivul dupa inceperea ostilitatilor, la 24 februarie 2022, dar ulterior acestea au fost respinse de armata ucraineana. De la retragerea Rusiei din nordul Ucrainei, aceasta regiune a fost ferita de atacuri de amploare, cele mai grele lupte fiind concentrate in estul si sudul tarii.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.