Opt persoane, inclusiv un bebelus de 3 luni si mama sa au fost ucisi, potrivit saptamanalului ucrainean Novoe Vremya.
Imaginile de pe camerele de supraveghere dintr-un apartament din Odesa arata momentul in care o racheta ruseasca loveste blocul de locuinte.
Valeria Glodan, mama ei si fiica de doar trei luni, Kira, au murit in urma atacului din 23 aprilie, de la Odesa. Tatal era la magazin sa cumpere pasca pentru Paste, iar cand s-a intors in cladire, toti membrii familiei sale erau deja morti.
Anton Gerashchenko, un consilier al ministrului afacerilor interne al Ucrainei, a declarat ca fortele ruse au lansat cel putin sase rachete de croaziera la Odesa, potrivit CNN.
Oficialii ucraineni au avertizat cu privire la potentiale atacuri rusesti in timpul sarbatorilor de Paste in Ucraina.
Comandamentul Aerian de Sud al Ucrainei a afirmat, intr-o declaratie separata, ca rachetele au lovit si o instalatie militara si au fost lansate de bombardiere rusesti.
Moscova a refuzat o incetare a focului in Ucraina, cu ocazia sarbatorilor pascale, pe motiv ca acest lucru ar da posibilitatea trupelor ucrainene sa se regrupeze.


