Propunerile de pace care au rezultat în urma discuțiilor dintre americani, ucraineni și europeni vor fi finalizate în următoarele zile. Apoi vor fi prezentate Kremlinului de trimișii americani - a anunțat Volodimir Zelenski. Președintele Ucrainei a transmis și că negocierile s-au încheiat cu un document ce reprezintă o bază bună de lucru. Pe de altă parte, Vladimir Putin spune că Rusia e gata de negocieri, dar dacă li se vor impune condiții inacceptabile, vor continua războiul.

În timpul unei vizite în Țările de Jos, Volodimir Zelenski a declarat că propunerile de pace negociate cu americanii vor fi curând prezentate părții ruse.

Volodimir ZELENSKI, PREȘEDINTELE UCRAINEI: „Partenerii americani au primit reacția europenilor. Și acum, având toate aceste reacții la dispoziție, cred că partea americană o va contacta pe cea rusă. Apoi, va urma o întrevedere în Statele Unite la care vom participa la nivel de echipă de negociatori, cred că aceasta va avea loc în următoarele zile, posibil în weekend.”

Zelenski a părut încrezător cu privire la garanțiile de securitate puse pe masă, la Berlin, de negociatorii americani.

Volodimir ZELENSKI, PREȘEDINTELE UCRAINEI: „Aici am ajuns deja la detalii și lucrăm asupra acestor detalii. Acestea trebuie să fie garanții de securitate puternice, nu ca cele din Budapesta sau Minsk, ci susținute de Congres. Garanții de securitate juridic obligatorii, cum se spune, care trebuie să fie susținute de Congresul Statelor Unite ale Americii.”

Potrivit The Guardian, oficialii americani au refuzat să ofere detalii despre ce ar putea include pachetul de securitate și ce s-ar întâmpla dacă Rusia ar încerca să cucerească mai mult teritoriu după încheierea unui acord de pace. Și, în timp ce armata rusă continuă zilnic să atace regiuni din Ucraina, Vladimir Putin spune că Moscova e pregătită de negocieri și de a rezolva toate problemele pe cale pașnică. A acuzat totodată Occidentul că ghidează toate deciziile Ucrainei.

Vladimir PUTIN, PREȘEDINTELE RUSIEI: „Noi, ca și anterior, suntem gata de negocieri și suntem pregătiți de a rezolva toate problemele pe cale pașnică. Administrația SUA demonstrează o astfel de pregătire și sperăm că și Europa va începe dialogul. Este puțin probabil ca acest lucru să fie posibil cu elitele politice actuale.”

Putin a făcut o declarație halucinantă, spunând că nu Rusia a început războiul în 2022, deși la ordinul lui Putin trupele ruse au invadat țara vecină.

Vladimir PUTIN, PREȘEDINTELE RUSIEI: „Nu noi am început războiul în 2022. Forțele distructive din Ucraina, cu suportul Occidentului, de fapt Occidentul a început acest război. Noi doar încercăm să să-l încheiem. Inițial am încercat pe cale pașnică, apoi am fost nevoiți să recurgem la opțiuni militare pentru că am înțeles că am fost mințiți.”

Putin și-a exprimat de asemenea încrederea că obiectivele „operațiunii militare speciale” în Ucraina, așa cum numesc rușii războiul, „vor fi atinse”. Afirmație susținută și de ministrul rus al Apărării, care a declarat că sarcina armatei este creșterea ritmului ofensivei și continuarea operațiunilor militare în 2026. Experții spun că această poziție demonstrează că Rusia nu vrea, de fapt, încheierea războiului. Declarațiile lui Putin de azi au loc într-un moment sensibil al negocierilor de pace, SUA și Ucraina anunțând progrese considerabile în redactarea unui proiect de acord care urmează să ajungă în mâinile Rusiei, pentru evaluare. Kievul s-a arătat gata să renunțe la intenția sa de a adera la NATO – o altă condiție de bază impusă de Rusia – în schimbul unor garanții de securitate oferit de Occident, inclusiv de SUA, pe care Washingtonul s-a arătat dispus să le ofere. Marea necunoscută a acordului negociat de SUA și Ucraina rămâne cea privind controlul teritoriilor.