Negocierile dintre Ucraina si Rusia se reiau luni. Discutiile au loc prin videoconferinta si ambele parti au transmis mesaje conform carora inregistreaza progrese.

Delegatia ucraineana se asteapta sa obtina rezultate concrete in zilele urmatoare. Pana atunci, ministerul britanic al Apararii spune ca fortele navale ale Rusiei controleaza coasta Marii Negre si au blocat accesul Ucrainei la principala ruta de export. Intre timp, presa americana scrie ca Rusia a cerut Chinei ajutor militar si economic. Ambasada Chinei de la Washington a transmis ca nu este la curent cu aceasta cerere.

 O sesiune de negocieri prin videoconferinta intre Rusia si Ucraina va avea loc luni, a confirmat duminica seara Mihailo Podoliak, consilier al presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, noteaza AFP.

"Luni va avea loc o sesiune de negocieri pentru a face un rezumat al rezultatelor preliminare" ale discutiilor, a scris el pe contul sau de Twitter.

Mihailo Podoliak: Rusia percepe acum mult mai adecvat lumea din jurul ei. Este mult mai sensibila la pozitia Ucrainei, care si-a aratat capacitatile pe campul de lupta, si la actiunile Ucrainei in ceea ce priveste protejarea intereselor sale.

Propunerile noastre sunt pe masa si sunt foarte ferme. In primul rand, se refera la retragerea trupelor, incetarea focului etc. In principiu, nu vom renunta la niciuna dintre pozitiile noastre. Rusia intelege deja acest lucru. Rusia incepe sa discute constructiv.

Wendy Sherman, secretar de stat adjunct al SUA: Statele Unite pun o presiune enorma asupra lui Vladimir Putin pentru a-l determina sa-si schimbe calculele, sa puna capat acestui razboi, pentru a fi de acord, in prima instanta, cu o incetare a focului, cu coridoarele umanitare si in cele din urma sa puna capat invaziei. Acea presiune incepe sa aiba un anumit efect. Observam cateva semnale ale dorintei de a avea negocieri reale, serioase, dar trebuie sa spun ca, pana acum Vladimir Putin a aratat ca vrea sa distruga Ucraina. Trebuie sa-i ajutam pe ucraineni cu tot ce putem.

Sursa: