Mai multi politicieni din partidele aflate la guvernare in Germania sugereaza ca demersul presedintelui ucrainean ar putea sa nu ajute Kievul in eforturile sale diplomatice, scrie Politico.

Decizia presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a refuza vizita omologului sau german Frank-Walter Steinmeier la Kiev a provocat consternare in randul politicienilor de la Berlin si avertismente ca miscarea ar putea avea efecte nedorite. Steinmeier, vazut ca un exponent al liniei moderate a Berlinului fata de Moscova inainte de invazia din Ucraina, planuia sa viziteze Kievul miercuri, impreuna cu presedintii Poloniei si ai celor trei state baltice, dar presedintele german a trebuit sa isi anuleze calatoria – care nu fusese facuta publica in prealabil din motive de securitate – dupa ce Kievul a indicat ca nu este binevenit. 

Decizia Kievului a fost o lovitura pentru Steinmeier – un fost ministru de externe asociat cu politica anterioara a Berlinului fata de Rusia – dar si pentru Germania in general. In calitate de presedinte federal, Steinmeier este reprezentantul de cel mai inalt rang al statului german. 

Faptul ca Zelenski si-a comunicat decizia cu doar cateva ore inainte de calatoria lui Steinmeier, dupa zile de coordonare intre Berlin si Kiev, si ca oficialii ucraineni au scurs informatia in tabloidul german Bild a facut ca insulta sa fie si mai evidenta. „Nervii sunt la pamant peste tot” Intr-o declaratie oficiala, un purtator de cuvant al guvernului de la Berlin a exprimat o pozitie retinuta, afirmand ca Steinmeier „a avut si are o abordare foarte clara si fara echivoc de partea Ucrainei” si a subliniat ca acesta a facut, de asemenea, un apel direct la presedintele rus Vladimir Putin pentru respectarea suveranitatii Ucrainei.

Alte voci au fost insa mai critice. „In vreme ce inteleg amenintarea existentiala pe care o reprezinta invazia rusa, ma astept ca reprezentantii Ucrainei sa respecte un nivel minim de maniere diplomatice si sa nu intervina in mod nejustificat in politica interna a tarii noastre”, a declarat Rolf Mutzenich, liderul grupului parlamentar al social-democratilor, partidul lui Steinmeier si al cancelarului Olaf Scholz. 

Michael Roth, presedintele Comisiei pentru afaceri externe a Bundestagului, a declarat si el pentru Politico ca este „dezamagit” de decizia lui Zelenski.

Sursa: