Alertele de raid aerian au răsunat din nou la Kiev și Odesa. Noaptea trecută, trupele ruse au lansat peste o sută de drone asupra Ucraina. În același timp, Rusia a anunțat dimineață că zeci de drone ucrainene au lovit sudul țării. În Volgograd a izbucnit un incendiu la o rafinărie de petrol.
În acest apartament din Cerkasî se aflau două persoane, când rămășițele unei drone au lovit balconul casei și a provocat un incendiu.
Mai multe explozii s-au auzit și în regiunea Odesa, noptea trecută. Loviturile au întrerupt parțial alimentarea cu energie electrică în oraș și au avariat spitalul din oraș, o clădire administrativă, un depozit de cereale, o casă de locuit și mai multe camioane.
În total, apărarea aeriană a Ucrainei a doborât 59 din cele 102 drone rusești. Potrivit autorităților din țara vecină, alerte de raid aerian au fost declanșate la Kiev, Cernigov, Poltava, Sumî și Harikov. Pe de altă parte, Rusia a raportat dimineața un atac în sudul țării.
Dronele ucrainene au lovit o rafinărie de petrol din Volgograd, care a fost cuprinsă de flăcări.
Între timp, pe front, luptele aprige continuă în mare parte în Donețk. Luptătorii ucraineni au publicat imagini cu orașul Ceasov Iar în ruine, după luni de confruntări în zonă.
Statul Major din Ucraina spune că jumătate din lupte se dau pe linia din Pokrovsk. Potrivit estimărilor, doar în ultimele 24 de ore trupele Kievului au respins circa o sută de atacuri.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

