Trei persoane au fost rănite în Ucraina după ce ruşii au atacat în cursul nopţii oraşul Izmail, din regiunea Odesa, cu drone Shahed de fabricaţie iraniană, avariind infrastructura portuară şi un bloc de locuinţe cu cinci etaje. Atacul a declanşat în România mesaje de alertă către populaţie, scrie presa ucraineană. În plus, o persoană a murit la Harkov, regiunea din nord-estul Ucrainei fiind atacată cu rachete.
A fost o noapte de foc la cel mai mare port al Ucrainei. Aceste imagini au fost filmate în jurul orei 4 dimineață, după ce Moscova a lansat mai multe drone asupra regiunii Odesa. Locuitorii au publicat clipuri video care arată un incendiu de proporții, iar pe fundal se aude sunetul dronelor.
Infrastructura esențială și o clădire rezidențială din portul Ismail au fost grav avariate, iar 3 oameni au fost răniți.
Portul este la graniță cu România, iar localnicii din județul Tulcea au primit mesaj RO-Alert după ce au fost observate mai multe drone care se apropiau de hotar. De asemenea au fost înregistrate 10 apeluri la 112 din cauza sunetului produs de explozii. Ministerul român al Apărării a raportat că în timpul atacului, de la sol au fost ridicate două avioane de luptă F-16. O echipă a ministerului caută posibile resturi de vehicule aeriene fără pilot într-o localitate tulceană aflată peste Dunăre, la 300 de metri de Ismail, se mai arată în comunicat. Ținta loviturilor rusești a fost și regiunea Harikov, unde o persoană și-a pierdut viața.
Clădirile au fost grav avariate, unele au luat foc. Din clipul video se vede că tavanele și fațadele au fost spulberate de resturile rachetlor doborâte. În urma atacului un alt incendiu a izbucnit pe teritoriul unui grajd, toți caii au fost salvați, spun oficialii.
Apărarea aeriană a Ucrainei a doborât 17 din cele 23 de drone de atac, precum și opt drone de recunoaștere lansate de Rusia în timpul nopții, au anunțat Forțele Aeriane ucrainene. De asemenea au fost intercepate și 2 rachete
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

