Armata ucraineana a raportat duminica noi atacuri aeriene ale fortelor ruse asupra orasului Mariupol, dupa expirarea unui ultimatum rusesc pentru ca luptatorii locali sa se predea fortelor ruse care asediaza orasul, transmite AFP, citata de Agerpres.
Trupele ruse si-au concentrat atacurile asupra orasului-port si a otelariei Azovstal, ambele scene ale unor batalii crancene de zile intregi.
Rusia amenintase anterior cu anihilarea trupele baricadate in otelarie, daca acestea nu se predau. Ucrainenii au ignorat un ultimatum rusesc de a depune armele si de a se preda pana duminica la pranz. Moscova stabilise ca termen limita pentru predare ora 10:00 GMT.
Unitatile, inclusiv 400 de mercenari straini, se ascund in otelaria Azovstal, a declarat purtatorul de cuvant al ministerului rus al apararii, Igor Konatenkov. In uzina se afla aproximativ 2.500 de luptatori, potrivit surselor ruse, care au declarat sambata ca orasul se afla sub control rusesc.
Presedintele Volodimir Zelenski a spus ca va face tot posibilul pentru a salva Mariupol, oras de importanta strategica vitala pentru ambele parti in conflict. El a avertizat, de asemenea, ca va abandona negocierile de pace cu Rusia daca luptatorii ucraineni vor fi ucisi.
Moscova l-a acuzat pe Volodimir Zelenski ca nu a facut concesii in cadrul negocierilor. Liderul parlamentar rus Viaceslav Volodin a declarat duminica ca Zelenski nu a facut nimic si a cerut Kievului sa renunte la revendicarea sa teritoriala asupra regiunilor Lugansk si Donetk, odata ce presedintele Vladimir Putin le-a recunoscut independenta.
Totodata, cel putin doua persoane au murit la Zolote, in regiunea Lugansk, in timp ce patru au fost ranite, a scris pe Telegram guvernatorul regiunii Serhii Haidai.
Atacurile cu rachete au continuat, de asemenea, in regiunea din jurul orasului Nikolaev (Mikolaiv) din sudul Ucrainei, potrivit guvernatorului regional Vitali Kim, care a spus intr-o inregistrare video ca se asteapta ca mobilizarea Rusiei sa dureze una sau doua luni, ceea ce ar da Ucrainei suficient timp pentru a se aproviziona cu arme.


