Obuze de artilerie au lovit din nou duminica orasul ucrainean Energodar, in apropiere de centrala nucleara Zaporojie ocupata de Rusia, in contextul in care Rusia a cerut ca ONU sa asigure securitatea sitului, relateaza DPA si Agerpres. Fiecare parte a acuzat-o pe cealalta pentru bombardamentele de duminica si ambele au raportat ca un civil a fost ucis.
Autoritatile ruse au sustinut ca „nationalistii din Ucraina” au lovit zona, in timp ce primarul ucrainean al orasului, Dmitro Orlov, a vorbit despre o „provocare criminala” din partea Rusiei.
Nu a existat nicio confirmare independenta a incidentului.
Cea mai mare centrala nucleara din Europa, care este ocupata de trupele rusesti din martie, este supusa bombardamentelor de mai multe saptamani.
Experti ai Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA) urmeaza sa inspecteze situl. Cu toate acestea, Natiunile Unite, Rusia si Ucraina nu pot ajunge la un acord cu privire la planificarea vizitei.
Seful AIEA, in Ucraina prin Crimeea?
Diplomatul rus Mihail Ulianov a cerut Natiunilor Unite sa intervina pentru a asigura siguranta centralei.
Secretariatul ONU are sarcina de a „da unda verde pentru o vizita la centrala nucleara a expertilor de la Agentia Internationala pentru Energie Atomica”, a declarat Ulianov pentru agentia rusa de presa TASS, intr-un interviu publicat duminica.
Potrivit unor rapoarte, ONU nu i-a permis pana acum sefului AIEA, Rafael Grossi, sa mearga in Ucraina, nu doar din motive de securitate, ci si din cauza unei dispute privind itinerariul.
Grossi ar putea sa calatoreasca sub protectia Rusiei prin peninsula Crimeea de la Marea Neagra, care a fost anexata de Moscova in 2014, dar acest lucru ar fi perceput ca un afront de catre Kiev.
Situatia pe front, in mare parte neschimbata
Ucraina acuza trupele rusesti ca folosesc centrala nucleara ca pe o fortareata din care trag asupra micilor orase Nikopol si Marganet, care se afla pe celalalt mal al lacului de acumulare Nipru.
Rusia, pe de alta parte, sustine ca Ucraina bombardeaza uzina cu drone, artilerie grea si lansatoare de rachete.
Intre timp, Kremlinul a anuntat ca a lovit tinte in zeci de locuri din estul Ucrainei cu rachete si artilerie.
Atacurile s-au concentrat in regiunea Donetk, a precizat Ministerul rus al Apararii. In regiunea invecinata Harkov, satul Udi a fost capturat, a precizat Moscova, iar un depozit de combustibil de langa Sloviansk a fost distrus.
Statul major ucrainean de la Kiev a raportat atacuri intense in estul si sudul tarii. In regiunea Donetk, o tentativa a fortelor rusesti de a patrunde in Sloviansk a fost respinsa, a precizat acesta.
In general, Kievul a mentionat ca situatia a ramas in mare parte neschimbata.


