Noi imagini din satelit publicate de compania Maxar confirma existenta a 1.500 de morminte necunoscute anterior in apropierea orasului Mariupol cucerit de rusi in luna mai, relateaza BBC.
Oficialii ucraineni si mai multi martori oculari contactati de jurnalistii britanici afirma ca situl din nord-vestul orasului este alcatuit dintr-un camp urias de morminte care contin mii de trupuri.
Orasul-port Mariupol a fost unul dintre obiectivele strategice majore ale invaziei declansate de Vladimir Putin pe 24 februarie, cazand in cele din urma abia la jumatatea lunii mai, cand ultimii aparatori ucraineni din uzina Azovstal s-au predat.
Inca de la inceputul razboiului orasul a fost bombardat fara incetare de fortele armate rusesti, fiind distrus aproape complet pana in momentul predarii sale. Mii de civili ucraineni au murit aici in timpul asediului care a lasat orasul fara surse de apa potabila si electricitate timp de luni de zile.
Imagini din satelit realizate recent arata ca trei situri, la Starii Krim, Manhus si Vinohradne, in care invadatorii rusi au ingropat mii de persoane din primavara au crescut constant.
Numar urias de civili ucraineni care ar fi murit la Mariupol
Analistii de la Centre for Information Resilience au analizat imaginile facute din satelit deasupra localitatii Starii Krim, concluzionand ca 1.500 de morminte noi au fost sapate aici de la ultima analiza facuta in luna iunie. Aceasta localitate se afla la doar 11 kilometri de Mariupol.
Se estimeaza ca peste 4.600 de morminte au fost sapate la Starii Krim de la izbucnirea razboiului, insa numarul total al persoanelor ingropate nu poate fi estimat cu certitudine, tinand cont ca este probabil ca ele sa contina mai mult de un trup neinsufletit.
Oficialii ucraineni cred acum ca cel putin 25.000 de persoane au fost ucise in timpul luptelor din Mariupol si ca intre 5 si 7.000 au murit sub daramaturi din cauza bombardamentelor rusesti.
Jurnalistii de la BBC afirma ca mai multi martori oculari din Mariupol le-au relatat ca in ultimele luni au vazut autoritatile de ocupatie rusesti scotand trupuri de sub daramaturi si ca acestea au fost duse pentru a fi ingropate in alta parte.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


