Mihail Ulianov, reprezentantul permanent al Rusiei pe langa organismele internationale din Viena, a fost convocat, duminica, de diplomatia austriaca dupa ce a scris pe Twitter ca „Nu exista mila pentru poporul ucrainean”, un comentariu despre care autoritatile austriece si cele ucrainene spun ca a reprezentat o instigare la genocid.
„Nu exista mila pentru poporul ucrainean!”, a scris Ulianov pe contul sau de Twitter, in noaptea de vineri spre sambata, comentand stirea potrivit careia SUA vor trimite mai multe arme Ucrainei, relateaza EFE, citat de Agerpres.
Dupa ce aceste cuvinte au declansat un val de indignare pe retelele sociale, ambasadorul rus a sters mesajul si a declarat, ulterior, ca a fost inteles gresit, cuvintele sale fiind interpretate drept un apel la genocid impotriva ucrainenilor.
„Suntem indignati de declaratiile inumane ale reprezentantului permanent al Rusiei si de tentativele de a relativiza ceea ce nu poate fi relativizat.
Aparam libertatea de exprimare. Insa suntem totodata liberi sa ne opunem ferm acestor declaratii incendiare. Din acest motiv, reprezentantul permanent al Rusiei, Mihail Ulianov, a fost convocat, duminica, la Ministerul Afacerilor Externe”, a transmis, sambata, diplomatia austriaca, intr-un comunicat succint, publicat pe contul sau oficial de Twitter.
Anterior acestei reactii a Vienei, Mihailo Podoliak, consilier al presedintelui ucrainean, exprimase sambata dimineata, pe aceeasi retea sociala, indignarea tarii sale, considerand ca Ulianov se referea la „o solutie finala in chestiunea ucraineana” si ca inaltul diplomat rus cerea, de fapt, comiterea unui „genocid”.
Si purtatorul de cuvant al MAE ucrainean, Oleh Kololenko, a cerut ca „acest limbaj genocidal” sa nu fie tolerat si ca Austria sa-l declare pe Ulianov persona non grata.
„Daca cititi ceea ce am scris pe Twitter in ultimii ani, nu veti gasi nimic injositor la adresa poporului ucrainean”, s-a scuzat ambasadorul rus, intr-o declaratie pentru agentia de presa austriaca, APA. Ulianov a explicat ca mesajul sau a fost o „reactie emotionala” la stirea ca SUA vor furniza mai multe arme Ucrainei pentru a se apara de invazia ruseasca.
Ambasadorul rus a explicat pentru APA ca, de fapt, a vrut sa spuna „din nou, doar arme, nu diplomatie”.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


