Doua rachete rusesti au lovit o zona rezidentiala din centrul orasului Harikov, al doilea ca marime din Ucraina. O persoana a murit, iar 17 au fost ranite, dintre care doua grav. Mai multe locuinte au fost avariate. Intre timp, regiunea Odesa a fost atacata cu drone lansate dinspre Marea Azov.
A fost o noapte alba pentru ucrainenii din Harikov. Rusia a lansat doua rachete de tip S-300, lovind o zona rezidentiala din centrul orasului.
O persoana a murit, in timp ce alte 17 au fost ranite, dintre care doua sunt in stare grava, anunta oficialii. Mai multe locuinte au fost grav avariate.
Intr-un alt clip video se vede o cladire cu o gaura imensa in acoperis.
Echipele de salvare au cautat ore in sir printre mormanele de moloz pentru a stabili daca mai sunt persoane blocate. Pompierii au urcat cu scarile mobile la etajele superioare pentru a evacua oamenii ramasi in apartamente cu usile blocate.
Igor TEREHOV, PRIMARUL ORASULUI HARIKOV: „Vreau sa mentionez ca au fost doua explozii puternice. Ca rezultat al acestor explozii avem avariate mai multe cladiri unde locuiau oameni.”
Ulterior, serviciile de urgenta ucrainene au precizat ca una dintre rachete a lovit un bloc cu 3 etaje, unde era un centru medical. Asta in timp ce al doilea proiectil a cazut pe o sosea. De o noapte de foc au avut parte si locuitorii din Odesa.
„Dupa prima explozie am fugit toti de pe unde eram, prin magazine, pasaje, si am inceput sa ne ascundem.”
Infrastructura civila din regiune a fost tinta dronelor rusesti. Mai multe cladiri au fost cuprinse de flacari.
Salvatorii au evacuat peste 130 de persoane din cauza riscului de prabusire a unor tavane din blocurile aproape distruse.
Masinile din curte, la fel, au fost cuprinse de flacari.
In total, Rusia a lansat noaptea trecuta 20 de drone Shahed, raporteaza armata ucraineana, 19 dintre acestea fiind doborate.

