Planul propus de administrația Trump pentru încheierea războiului din Ucraina a fost primit cu declarații precaute din partea președintelui Volodimir Zelenski, dar opinia generală de la Kiev este una negativă, iar unii oficiali nu au ezitat să o spună, scrie hotnews.ro
Planul de pace elaborat de SUA și Rusia, care mai poate suferi modificări, solicită Kievului să cedeze porțiuni de teritoriu aflate în prezent sub controlul său – în estul țării – și oferă concesii importante Rusiei, inclusiv interzicerea oricărei extinderi viitoare a alianței militare NATO și reducerea forței militare ucrainene.
Pentru Kyiv Independent, o publicație ucraineană importantă, acest lucru echivalează cu „o capitulare”.
În schimb, potrivit planului, Rusia s-ar angaja să nu atace Ucraina și Europa, iar SUA propun chiar garanții de securitate inspirate de articolul 5 al NATO pentru Kiev. De notat că, în vreme ce planul a fost elaborat de SUA în colaborare cu Rusia, este neclar cât de mult este dispusă Moscova să aprobe punctele acordului, așa cum au fost ele prezentate în presa internațională.
Concret, potrivit planului, Crimeea, Luhansk şi Doneţk ar fi recunoscute drept „de facto ruseşti” în documentul neconfirmat, în timp ce regiunile Herson şi Zaporojie ar rămâne îngheţate de-a lungul liniei de contact. Kievului i s-ar interzice să folosească forţa militară pentru a recuceri teritoriile ocupate.
„Fără niciun sens”
Oleksandr Merejko, șeful comisiei pentru afaceri externe a parlamentului ucrainean, a declarat pentru Kyiv Independent că ideea este complet detașată de realitate. Propunerea este „fără niciun sens”, a spus el, nu numai pentru că Kievul o consideră total inacceptabilă, ci și pentru că nu are niciun sens strategic pentru Kremlin.
„Este greu de imaginat că Putin ar fi de acord cu acest lucru – de ce ar fi, dacă a inclus deja aceste teritorii în Constituția sa?”, a spus Merejko, adăugând că documentul pare mai puțin o propunere serioasă și mai mult „o provocare din partea lui Putin”.
„Poate că se folosește de Dmitriev și Witkoff pentru a stârni tensiuni în Ucraina, pentru a crea confuzie în rândul aliaților noștri și al Ucrainei însăși și pentru a câștiga timp în vederea evitării (noilor) sancțiuni impuse de Trump”, a afirmat acesta.
Ce a spus oficial Zelenski, ce spune neoficial președinția
O sursă din cadrul Biroului Președintelui a declarat anterior pentru Kyiv Independent că sunt în mod clar neentuziasmați în privința potențialului plan, menționând că Washingtonul pare să se îndrepte către un cadru aliniat cerințelor Moscovei.
Public, președintele a fost mai precaut.
„Am prezentat principiile noastre-cheie. Şi am convenit că echipele noastre vor lucra pe baza acestor propuneri pentru a ne asigura că totul este autentic. Nu vom face declaraţii dure. Şi suntem pregătiţi pentru o muncă clară şi onestă – Ucraina, Statele Unite şi prietenii şi partenerii noştri din Europa şi din întreaga lume”, a mai afirmat Zelenski.

