Foametea ii face pe supravietuitorii din Mariupol sa apeleze la gesturi disperate. Vaneaza porumbei pentru a avea cu ce se hrani - este marturia primarului exilat al portului de la Marea Azov, cazut dupa trei luni de asediu. Edilul ii avertizeaza pe oameni ca pasarile ar putea purta virusuri si bacterii periculoase, scrie CNN.
Locuitorii din orasul ocupat Mariupol sunt „fortati sa vaneze porumbei” pentru a se hrani singuri, a declarat luni Vadim Boichenko.
Boichenko a spus ca oamenii „folosesc capcane improvizate” pentru a prinde porumbei si ca oamenii care inainte de razboi nu stiau ce este foametea sau lipsa apei potabile au ajuns batjocura rusilor.
„Aceste lucruri groaznice se intampla in secolul XXI, in inima Europei, in fata lumii intregi”, a afirmat el.
Un semnal de alarma cu atat mai important cu cat spitalele nu mai functioneaza si in oras nu este nici apa potabila.
Edilul i-a avertizat pe oameni ca pasarile ar putea purta virusuri si bacterii periculoase, iar ei ar putea fi grav afectati de boli precum encefalita, ornitoza, toxoplasmoza. Astfel de boli sunt deosebit de periculoase pentru copii si batrani. In absenta unei ingrijiri medicale adecvate, pot provoca moartea, a avertizat Boichenko.


