Rusia a atacat din nou infrastructura civilă a Ucrainei, iar în regiunea Odesa a fost lovit un depozit unde a izbucnit un incendiu. Doi oameni și-au pierdut viața. În paralel, Ucraina a lansat un atac masiv cu drone asupra regiunii Leningrad din Rusia, unde a fost cuprinsă de flăcări una dintre cele mai mari rafinării de petrol ale țării.

Regiunea Odesa a fost ținta unui atac masiv asupra infrastructurii energetice, în această dimineață. În nordul regiunii au fost semnalate probleme cu alimentarea cu energie electrică.

Într-un alt atac, o dronă a lovit o locuință, iar în orașul Odesa au fost avariate mai multe clădiri și au izbucnit incendii. În regiunea Poltava, orașul Kremenciuk a fost lovit de drone care au vizat un bloc de locuințe și un hotel.

În regiunea Sumî, un atac cu dronă a provocat un incendiu într-o locuință, iar o altă dronă, de tip FPV, a lovit o mașină în care se aflau angajați ai companiei energetice Ukrenergo. Trei oameni au fost răniți, unul fiind în stare gravă.

Șase oameni au fost răniți în regiunea Harikov, în urma atacului combinat asupra orașului Izium. Printre victime sunt doi copii. Au fost avariate aproape zece blocuri și mai multe case particulare.

De cealaltă parte, Ucraina a lansat un atac masiv cu drone asupra regiunii Leningrad din Rusia. Una dintre țintele principale a fost rafinăria Kirishi, unde au fost raportate mai multe explozii și incendii.

Rafinăria Kirishi este a doua ca mărime din Rusia și poate procesa anual până la 21 de milioane de tone de petrol. Aceasta asigură combustibil pentru nord-vestul țării, inclusiv pentru aeroportul Pulkovo din Sankt Petersburg. În Rostov, un transformator electric a luat foc, iar mai multe localități au rămas fără curent. Atacuri au fost raportate și în regiunile Belgorod și Kursk, în timp ce pe aeroporturile din Moscova au fost impuse restricții temporare de zbor. În total, Moscova susține că a interceptat 430 de drone ucrainene.