Ucraina nu trebuie sa se fixeze pe apararea orasului Bahmut cu orice pret si ar trebui sa foloseasca fereastra de oportunitate pentru a pregati o contraofensiva majora, a declarat vineri un inalt oficial american, scrie g4media.ro.
Bahmut a devenit epicentrul unor lupte acerbe in estul Ucrainei, insotite de bombardamente masive de artilerie si pierderi uriase, fara rezultate notabile pentru ambele parti.
Bahmut a devenit, de asemenea, un simbol al luptei nationale pentru ucraineni. Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost acolo in decembrie inainte de a parasi tara pentru prima data de la inceputul razboiului pentru a se deplasa in Statele Unite.
Cu toate acestea, un oficial de rang inalt din administratia presedintelui Joe Biden, intr-o conversatie cu jurnalistii, a remarcat ca accentul pus pe Bahmut impiedica Ucraina de la o sarcina mai importanta – pregatirea unei ofensive de primavara pe scara larga in sud.
In Bahmut, timpul joaca in favoarea Rusiei, avand in vedere resursele sale de artilerie si prezenta militara mare, potrivit unui oficial care a vorbit cu reporterii sub rezerva anonimatului. In acelasi timp, o victorie rusa la Bahmut nu va duce la schimbari semnificative in razboi, deoarece fortele ucrainene se vor retrage pe pozitii bine aparate.
Purtatorul de cuvant al Consiliului National de Securitate, John Kirby, a vorbit si el despre acest lucru in cadrul briefingului zilnic de vineri de la Casa Alba. Potrivit acestuia, gruparea Wagner „arunca de fapt cadavre” asupra pozitiilor Ucrainei. „Chiar daca ei [militarii rusi] reusesc in Bahmut si Soledar, din punct de vedere strategic nu va schimba dinamica pe campul de lupta”, a spus el.


