In Mariupol, rusii au inceput sa dezgroape cadavrele civililor, acuza autoritatile locale care spun ca cel mai probabil ei vor sa le arda in crematoriile mobile si sa ascunda astfel urmele crimelor de razboi, scrie BBC.
Astfel, oficiali din Mariupol spun ca ocupantii rusi au inceput exhumarea cadavrelor ingropate pe terenurile din zona blocurilor. Intr-un mesaj pe Telegram, Primaria a adaugat ca rusii nu le permit localnicilor sa ingroape persoane in legatura cu care ar putea exista acuzatii de crime de razboi.
In zona fiecarui bloc se afla cate un soldat rus care supravegheaza ca aceasta interdictie sa nu fie incalcata.
In Mariupol sunt 13 crematorii mobile, sustin autoritatile ucrainene, iar oficialii orasului banuiesc ca rusii incearca sa acopere crimele de razboi.
"Conducerea Rusiei a ordonat distrugerea oricaror dovezi ale crimelor armatei sale in Ucraina. Dupa genocidul impotriva poporului ucrainean la Bucha care a fost pe larg reflectat pe plan international, <rasisti> (<fascistii rusi>, asa cum numesc ucrainenii fortele ruse) au inceput sa utilizeze crematorii mobile in Ucraina", se mentioneaza intr-un mesaj transmis in urma cu cateva zile de serviciul de informatii militare ucrainean.
"La Mariupol au fost detectate 13 crematorii mobile pentru curatarea strazilor de cadavrele civililor morti", iar fortele de ocupatie ruse "incearca sa-i identifice pe toti martorii posibili ai atrocitatilor" pentru a-i elimina, a atentionat serviciul de informatii al armatei ucrainene.
Mesajul, preluat de Consiliul municipal din Mariupol, este insotit de o fotografie aratand ceea ce pare sa fie un camion de dimensiune mare, cu un cilindru voluminos in partea din spate si cu un capac, semanand cu un cuptor de crematoriu.
Serviciul de informatii militare al Ucrainei a adaugat ca a constatat ca s-au utilizat crematorii mobile in regiunea Cernigov, in nord, si in regiunea Lugansk, in estul tarii.
Armata rusa, potrivit acestuia, foloseste aceste crematorii si pentru a elimina ramasitele propriilor soldati morti "pentru a ascunde numarul real" al pierderilor si pentru a nu plati indemnizatiile cuvenite rudelor acestora.
Mii de oameni au murit in Mariupol in ultimele sapte saptamani din cauza bombardamentelor puternice, a foametei si a frigului. Mariupol, un oras care avea aproximativ o jumatate de milion de locuitori, s-a aflat sub asediu de la inceputul invaziei ruse si 80% din cladirile rezidentiale au fost total distruse.


