Ucraina trebuie sa isi grabeasca reformele impotriva coruptiei pentru a accelera procesul de aderare la UE. Apelul a fost facut de sefa Comisiei Europene care a tinut un discurs in parlamentul tarii vecine. Astazi, oficialii ucraineni au semnat o declaratie comuna privind obiectivul strategic al Ucrainei de aderare la UE, iar momentul a fost celebrat cu arborarea drapelului Uniunii Europene in sala Parlamentului.
Steagul Uniunii Europene a fost adus in parlamentul ucrainean pe fundalul aplauzelor membrilor Radei Supreme. S-a intamplat dupa ce presedintele, Volodimir Zelenski, premierul, Denis Smihal si speakerul, Ruslan Stefanciuk au semnat o declaratie comuna privind obiectivul strategic al Ucrainei de aderare la UE.
Liderul de la Kiev a declarat ca procesul de aderare al Ucrainei la UE nu trebuie intarziat.
Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI: “Drumul nostru catre aderarea ca membru UE cu drepturi depline nu trebuie sa dureze ani sau decenii. Trebuie sa parcurgem aceasta cale repede. Depinde de noi cat de posibil va fi acest lucru. Trebuie sa indeplinim sarcinile care ne revin la perfectie, ca sa le permitem prietenilor nostri din Uniunea Europeana sa ia o noua decizie istorica pentru noi cat mai repede.”
Intr-un discurs prin videoconferinta in fata deputatilor ucraineni, Ursula Von der Leyen a salutat reformele deja implementate de autoritatile ucrainene, asigurand Kievul ca statele membre UE vor spijini Ucraina in procesul de aderare.
Ursula VON DER LEYEN, PRESEDINTELE COMISIEI EUROPENE: “Trebuie ca noul sef al parchetului specializat in lupta impotriva coruptiei si noul director al biroului national ucrainean de lupta impotriva coruptiei sa fie numiti cat mai repede posibil.”
La 23 iunie, liderii celor 27 de state membre au acordat Ucrainei si Republicii Moldova statutul de tari candidate la UE.

