Decizia presedintelui rus Vladimir Putin de a invada Ucraina a fost luata cu mult timp inainte si de aceea are resurse de a continua razboiul pe termen lung, a aratat cancelarul german Olaf Scholz intr-un interviu. Totodata, el a recunoscut ca occidentul a gresit devenind atat de dependent de gazul rusesc.

„Cred ca decizia de a declansa acest razboi a fost luata cu un an inainte ca el sa fi inceput si poate chiar mai devreme, pentru ca (Vladimir Putin) s-a pregatit pentru aceasta”, a spus liderul german intr-un interviu pentru postul american CBS, publicat integral duminica, potrivit dpa, preluata de Agerpres.

„Astfel, el (Putin) va putea continua cu razboiul cu adevarat mult timp”, a adaugat Scholz.

Olaf Scholz a mai recunoscut ca a fost o greseala a tarilor europene sa devina atat de dependente de resursele energetice rusesti.

„Ar fi trebuit sa investim peste tot in Europa in infrastructura, ceea ce ne-ar fi oferit posibilitatea de a schimba furnizarea, de la o zi la alta”, a spus el.

„Aceasta este lectia care a fost invatata in Europa si in multe alte locuri, ca trebuie sa fii pregatit: sa fii pregatit pentru situatii precum aceasta”, a subliniat Scholz.

Intrebat despre cat de mult mai cheltuie inca Germania pe importurile de resurse energetice din Rusia, Olaf Scholz a spus doar ca suma s-a redus.

Sursa: