Doi dintre cei mai cunoscuti miliardari rusi, Oleg Deripaska si Mihail Fridman, cer incetarea conflictului declansat de invazia ordonata de presedintele Vladimir Putin in Ucraina, Fridman calificandu-l drept o tragedie pentru populatia ambelor tari.

Oligarhii rusi, care au exercitat candva o influenta semnificativa asupra presedintelui Boris Eltin, in anii 1990, se confrunta acum cu un dezastru economic dupa ce Occidentul a impus sanctiuni severe Rusiei in urma invaziei pe care Vladimir Putin a ordonat-o in Ucraina, scrie Reuters.

Miliardarul Mihail Fridman, care s-a nascut in vestul Ucrainei, spune intr-o scrisoare adresata angajatilor sai ca acest conflict creeaza o prapastie intre cele doua popoare slave din est, rusii si ucrainenii, care au fost „frati” timp de secole.

„M-am nascut in vestul Ucrainei si am trait acolo pana la varsta de 17 ani. Parintii mei sunt cetateni ucraineni si locuiesc in Lvov, orasul meu preferat”, arata Fridman in scrisoarea citata de Reuters. „Dar mi-am petrecut, de asemenea, o mare parte din viata ca cetatean al Rusiei, construind si dezvoltand afaceri. Sunt profund atasat de popoarele ucrainean si rus si vad conflictul actual ca pe o tragedie pentru ambele natiuni”, continua Fridman.

„Aceasta criza va costa vieti si va afecta doua natiuni care s-au avut ca fratii timp de sute de ani”, subliniaza Fridman. „Desi o solutie pare groaznic de indepartata, nu pot decat sa ma alatur celor a caror dorinta arzatoare este ca varsarea de sange sa ia sfarsit. Sunt sigur ca partenerii mei imi impartasesc punctul de vedere”, mai spune Fridman in scrisoare.

Unul dintre partenerii cei mai vechi ai lui Fridman, Piotr Aven, a participat saptamana trecuta la o intalnire la Kremlin cu Vladimir Putin, alaturi de alti 36 de oameni de afaceri rusi importanti.

La randul sau, oligarhul rus Oleg Deripaska are o postare pe reteaua Telegram prin care indeamna la inceperea negocierilor de pace „cat mai repede posibil”.

„Pacea este foarte importanta”, spune Deripaska, care este fondatorul gigantului rus al aluminiului Rusal.

Lunea trecuta, Deripaska se arata increzator ca nu va exista un razboi intre Ucraina si Rusia.

Washingtonul a impus sanctiuni impotriva lui Deripaska si a altor oligarhi influenti din cauza legaturilor lor cu Putin, dupa presupusul amestec al Rusiei in alegerile americane din 2016.

Un alt miliardar moscovit a declarat pentru Reuters, sub protectia anonimatului, ca razboiul va fi o catastrofa. „Va fi o catastrofa in toate sensurile: pentru economie, pentru relatiile cu restul lumii, pentru situatia politica”, a spus miliardarul.

El a dezvaluit ca oligarhii care s-au adunat joi la Kremlin pentru intalnirea cu Putin nu au comentat nimic. „Oamenii de afaceri inteleg foarte bine consecintele. Dar cine cere parerea mediului de afaceri in legatura cu acest lucru?”, a declarat miliardarul rus citat de Reuters.

Sursa: