Sotia presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Olena Zelenska, va fi, miercuri, invitata de onoare a presedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la discursul privind starea Uniunii, potrivit News.ro.
Anuntul a fost facut chiar de catre von der Leyen pe Twitter.
”Sunt incantata sa o salut pe Prima Doamna din Ucraina, Olena Zelenska, invitata mea de onoare pentru discursul de maine privind starea Uniunii”, a scris presedinta Comisiei Europene.
Aceasta afirma ca Europa va fi alaturi de Ucraina la fiecare pas.
”Curajul poporului ucrainean a emotionat si inspirat lumea intreaga. Europa va fi alaturi de voi la fiecare pas”, a adaugat von der Leyen.
Presedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen urmeaza sa sustina miercuri, in direct, de la ora 10.00, ”Discursul despre starea Uniunii”, in Parlamentul Euroepan (PE), la Strasbourg.


