Parlamentul german a aprobat joi, cu o larga majoritate, o rezolutie in favoarea livrarii de armament greu destinat Ucrainei, care sa ajute fortele Kievului sa faca fata atacurilor armatei ruse, dupa mai bine de doua luni de la invazia Ucrainei de catre Federatia Rusa, informeaza Reuters.

„Pe langa izolarea economica extinsa si decuplarea Rusiei de pe pietele internationale, cea mai importanta si eficienta metoda care poate stopa invazia rusa o reprezinta intensificarea si accelerarea livrarii de sisteme eficiente si complexe de armament, inclusiv armament greu”, se arata in documentul aprobat joi de Bundestag.

Rezolutia a fost sustinuta de catre toate cele trei partide din coalitia guvernamentala, precum si de catre reprezentantii conservatorilor, aflati in opozitie. In total, s-au inregistrat 586 de voturi pentru, 100 impotriva si 7 abtineri.

Berlinul a anuntat deja ca e dispus sa livreze Ucrainei in jur de 50 de sisteme antiaeriene mobile Gepard.

Angajamentul de a livra sistemele antiaeriene Gepard a fost anuntat de ministrul Apararii, Christine Lambrecht, in timpul unei intalniri a oficialilor internationali ai apararii la baza fortelor aeriene americane Ramstein din Germania.

Este pentru prima oara cand Germania accepta sa furnizeze acest tip de armament greu Ucrainei care lupta impotriva invaziei ruse. Sistemele Gepard au fost eliminate treptat din serviciul activ in Germania in 2010.