Pentagonul sustine ca fortele ruse din jurul Kievului au inceput o repozitionare, dar nu o retragere reala si ar putea urma o ofensiva majora impotriva altor zone ale Ucrainei. Anuntul Rusiei a fost primit cu scepticism de presedintele american, Joe Biden, si de premierul Marii Britanii, Boris Johnson, care a indemnat la prudenta - spunand ca va judeca Rusia dupa fapte, nu dupa vorbe.

Rusia a promis in cadrul negocierilor de ieri ca va reduce unele operatiuni militare pentru a "creste increderea reciproca", dar tarile occidentale se asteapta ca acest lucru sa duca la o intensificare a ofensivei sale in alte parti ale tarii.

John KIRBY, PURTATORUL DE CUVANT AL PENTAGONULUI: "Putem sa confirmam ca am vazut un numar mic de trupe care au plecat de langa Kiev. Credem ca este o repozitionare si nu o retragere reala. Dar trebuie sa fim pregatiti sa vedem o ofensiva majora impotriva altor zone ale Ucrainei si asta nu inseamna ca amenintarea impotriva Kievului a luat sfarsit.”
Potrivit lui Kirby, Rusia nu si-a indeplinit obiectivul de a cuceri Kievul, nu si-a indeplinit obiectivul care a fost sa preia controlul Ucrainei, asa ca inca poate provoca violente masive in tara inclusiv la Kiev.

Kate BEDINGFIELD, PURTATOARE DE CUVANT DE LA CASA ALBA: "Trebuie sa fim lucizi cu privire la realitatea a ceea ce se intampla pe teren si nimeni nu ar trebui sa fie pacalit de anunturile Rusiei.”

SUA inca se mai indoiesc cu privire seriozitatea reala a Rusiei in negocierile cu Ucraina, a comentat secretarul american Antony Blinken.

Antony BLINKEN, SECRETARUL DE STAT AMERICAN: „ Nu am vazut nimic care sa poata sugera ca exista o miscare reala pentru ca nu am vazut niciun semn de seriozitate reala din partea Rusiei.”

Presedintele american asteapta sa vada actiunile Rusiei si spune ca nu crede in cuvinte. 

„ Vom vedea. Nu voi crede nimic pana cand nu voi vedea ce reactie vor avea. Vom vedea daca vor indeplini ceea ce sugereaza.”

Si Marea Britanie este pe o pozitie foarte sceptica fata de Rusia si fata de promisiunea acesteia de a reduce operatiunile militare din jurul Kievului.

Dominic RAAB, VICEPREMIERUL MARII BRITANII: ” Noi judecam masinaria de razboi a Rusiei in functie de actiunile sale, nu de cuvinte. Exista o pozitie sceptica, ca mai degraba s-ar putea regrupa pentru a ataca din nou, decat sa se angajeze pe o cale diplomatica sau altceva de genul. Usa diplomatiei va fi intotdeauna lasata intredeschisa, dar nu cred ca se poate avea incredere in ceea ce iese pe gura masinii de razboi a lui Putin.” 

Moscova a promis ieri ca isi va reduce radical activitatea militara in directia Kiev si Cernigov, dupa discutii "substantiale" ruso-ucrainene de la Istanbul. Ieri o parte din grupurile tactice ale batalioanelor ruse au parasite zonele invecinate din jurul capitalei ucrainene.

Fortele ucrainene au avertizat insa ca exista un risc ridicat ca trupele ruse sa atace infrastructura militara si civila, aratand ca armata rusa incearca sa consolideze trupele si sa roteasca noi soldati. Serviciile de informatii militare britanice au anuntat ca unitatile ruse care au suferit pierderi grele in Ucraina au fost fortate sa se intoarca in Rusia si in Belarus pentru reaprovizionare si reorganizare. Ministerul Apararii al Marii Britanii adauga ca fortele ruse vor compensa, probabil, capacitatea redusa de manevra la sol prin atacuri de artilerie in masa si rachete.