Pericolul nu a trecut. Presedintele Volodimir Zelenski spune ca situatia de la centrala nucleara Zaporojie ramane foarte riscanta si periculoasa chiar daca doua dintre cele sase reactoare au fost reconectate la retea. Regiunea a fost din nou bombardata aseara, iar Kievul vrea sa extinda evacuarile obligatorii pentru civilii care locuiesc pe linia frontuluiin Harikov, Nikolaev si Zaporojie.
Presedintele Ucrainei Volodimir Zelenski avertizeaza ca situatia la Zaporojie ramane foarte riscanta si periculoasa.
Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI: ”In acest moment, statia este reconectata la retea. Felicitari, ea produce energie electrica pentru Ucraina! Vreau sa subliniez ca situatia ramane foarte riscanta, foarte periculoasa - orice repetare a evenimentelor, adica orice deconectare de la retea, orice actiune a Rusiei care poate declansa deconectarea reactoarelor va aduce din nou centrala la un pas de dezastru.”
Exista temeri privind un posibil accident acolo, ambele parti din conflictul dintre Rusia si Ucraina acuzandu-se reciproc de bombardamente in apropierea acesteia. Noaptea trecuta au avut loc noi atacuri in localitatile din preajma centralei.
Kievul vrea sa extinda evacuarile obligatorii pentru femei, copii si persoanele in varsta din Harikov, Zaporojie si Nikolaev.
Irina VERESCIUK, VICE-PREMIERUL UCRAINEI: „Nu vorbesc de regiunile intregi, dar in unele parti va fi necesara evacuarea obligatorie si ne pregatim pentru acest lucru.”
Trei sferturi din populatia regiunii Donetk deja a fost evacuata pe fondul atacurilor rusesti. In evaluarea sa din aceasta dimineata Ministerul britanic al Apararii afirma ca Rusia si-a intensificat atacurile in zona ultimele cinci zile pentru a zadarnici un eventual contraatac al acestora. Lupte intense au avut loc noaptea trecuta in apropierea oraselor Siversk si Bahmut, dar si la Avdeevka unde cateva rachete au cazut peste o piata, iar ca urmare s-a produs un incendiu.
”Piata nu mai este! A fost distrusa!”
Comandamentul militar ucrainean a afirmat ca fortele sale au respins asalturile fortelor rusesti asupra oraselor Bahmut si Ugledar din regiunea Donetk.
A fost lovit cu rachete si orasul Harikov. Acestea au cauzt in partea centrala a orasului. O cladire istorica, mai multe magazine si o scoala au fost avariate.
Una dintre rachete a aterizat pe o artera a orasului iar mai multe cladiri au ramas fara geamuri. O femeie a fost ranita.
Intre timp pe internet au aparut imagini din satelit despre distrugerile de ieri asupra comandamentului rusesc de la Cernobaevka dupa ce ucrainenii l-au atacat cu HIMARS.
De asemenea au aparut imagini din satelit si cu distrugerile provocate de ucraineni asupra podului Antonivski din regiunea Herson.
Potrivit ultimei estimari a armatei ucrainene, trupele rusesti au pierdut in ultima zi 250 de soldati. Rusia ar fi mutat echipamente militare grele in Crimeea. Vagoane de tren incarcate cu echipament militar greu au fost observate in gara Taman din Rusia, care se afla la intrarea pe podul Kerci care duce spre Crimeea anexata.
Fostul presedinte Dmitri Medvedev, in prezent vicepresedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, spune ca Moscova nu isi va opri campania militara in Ucraina chiar daca Kievul ar renunta oficial la aspiratiile sale de a adera la NATO, precizand este pregatita sa poarte discutii cu Volodimir Zelenski, sub rezerva anumitor conditii.
Dimitrii MEDVEDEV, VICEPRESEDINTE AL CONSILIULUI RUS DE SECURITTE: "Renuntarea la a participa in cadrul Aliantei Nord-Atlantice este vitala acum, dar este deja insuficienta pentru a stabili pacea.”
La 24 februarie, Rusia a declansat o agresiune militara neprovocata si nejustificata contra Ucrainei. Moscova sustine ca este vorba despre o operatiune militara speciala de denazificare a tarii vecine si de protejare a comunitatii rusofone din estul Ucrainei. Rusia si Ucraina au purtat mai multe runde de discutii dupa inceperea invaziei, dar nu au facut niciun progres si exista putine perspective de reluare.

