Noi proteste anti-razboi au avut loc in mai multe orase din Germania. Peste 100 de mii de oameni au manifestat impotriva agresiunii militare asupra Ucrainei si au scandat lozinci de pace. De mana cu cei dragi, germanii au intonat imnul Ucrainei si au tinut un minut de reculegere pentru victimele atacurilor sangeroase.

Aproximativ 125 mii de oameni au protestat ieri in Germania impotriva atacului rusesc asupra Ucrainei. Oamenii au iesit pe strazile din Berlin, Frankfurt, Leipzig, Stuttgart si Hamburg pentru a sustine cetatenii ucraineni. 

”Acestea sunt cinci minute extrem de importante pentru cetatenii Ucrainei, pentru a vedea ca noi nu uitam de ei.”

Cea mai mare demonstratie sub deviza „Opriti razboiul” a avut loc la Berlin, cu 60.000 de participanti, iar peste 500 de politisti au fost dislocati pentru a asigura securitatea. La Stuttgart, proximativ 35.000 de oameni s-au adunat in strada pentru a protesta. 

Oamenii au adus pancarte care afisau mesajele „Sunt alaturi de Ucraina”, „Opriti-l pe Putin, Opriti razboiul” si „Rusia, afara din Ucraina”.

”Mi se rupe inima, pot doar sa plang, doar sa plang, e brutal, nu au suficient ajutor. Este foarte rau.”

“Cred ca daca ucrainenii nu vor vedea acum un semn ca noi in Germania, in Europa si in toata lumea suntem cu ei, atunci isi vor pierde ultima speranta. Asta nu trebuie sa se intample in niciun caz.”

Mii de oameni si-au manifestat sustinerea pentru Ucraina si in Frankfurt, Leipzig dar si in Hamburg. Pe strazi a rasunat imnul national al Ucrainei, iar cei prezenti au tinut un minut de reculegere pentru victimele raboiului. 

Ieri, Artistii Teatrului National Academic de Opera si Balet din Odesa au sustinut un concert in aer liber. Orchestra simfonica si corul au cantat pentru a chema comunitatea mondiala sa opreasca razboiul.