Numarul rusilor care vor negocieri de pace cu Ucraina s-a dublat din vara, scriu jurnalistii de investigatie de la Meduza, citand rezultatele unui sondaj inchis comandat de Kremlin, despre care afirma ca l-au obtinut. In luna iulie un sondaj similar arata ca doar 30 la suta dintre rusi erau de parere ca ostilitatile cu Ucraina trebuie incheiate cat mai curand posibil.
Potrivit celor de la Meduza, sondajul realizat de Serviciul Federal de Protectie al Rusiei arata ca 55 la suta dintre rusi sunt acum in favoarea negocierilor de pace cu Ucraina si doar 25 la suta sunt in favoarea continuarii razboiului declansat de presedintele Vladimir Putin pe 24 februarie.
Cum vedeti evolutia razboiului?
55%- PENTRU PACE
25%- PENTRU RAZBOI
Jurnalistii de la Meduza noteaza ca rezultatele acestui sondaj sunt in linii mari in concordanta cu rezultatele unui altul realizat in octombrie de Centrul Levada de la Moscova, singurul centru sociologic important din Rusia care inca este independent. In strada oamenii nu sunt atat de deschisi sa raspunda, mai ales daca sunt impotriva razboiului.
"Nu vreau sa vorbesc nimic despre operatiunea speciala, dar cred ca va fi pace.”
”Eu nu pot sa discut despre asta. Intelegeti si singuri.”
"Atata lume a fost dusa la razboi. E jale peste tot. In toate casele e durere. Ce pot sa spun. Nu va aduce nimic bun acest razboi."
"Daca e vorba de teritorii noi, tinand cont la cat e de mare Rusia, nu stiu daca e un plus. Multi bani s-au dus pe arme si tot nu e bine.”
”La toti le este frica. Eu am cunoscuti, care se tem de mobilizare. Se ascund sau pleaca."
Sociologii spun ca numarul rusilor care sustin negocieri cu Ucraina a inceput sa creasca rapid dupa ce presedintele Vladimir Putin a anuntat mobiizarea pe 21 septembrie. Un alt argument pentru rusi, in favoarea negocierilor ar fi pierderea increderii in victorie din cauza infrangerilor de pe front. Analistii cred insa ca este putin probabil ca dinamica opiniei publice fata de razboi sa impinga Kremlinul la negocieri adevarate cu Ucraina. Drept raspuns la acest sondaj, Putin a dispus sa fie limitat numarul de sondaje publice cu privire la atitudinea rusilor fata de razboi.


