Mai multi analisti contactati de jurnalistii de la Meduza au explicat problemele create armatei ruse de atacurile cu sistemele HIMARS primite de Ucraina din Statele Unite si eventualele contramasuri pe care le-ar putea lua comandamentul militar de la Moscova.
Inainte ca fortele armate ruse sa aiba prea mult timp sa celebreze caderea Liscianskului si, odata cu el, a regiunii Lugansk, comandantii rusi au avut parte de un dus rece odata cu aruncarea in lupta a lansatoarelor multiple de rachete HIMARS de catre Kiev.
Generalii ucraineni au gasit o modalitate de a nivela superioritatea covarsitoare de care se bucura armata rusa in Donbas in ceea ce priveste armamentul conventional si au inceput din nou sa atace cea mai vulnerabila parte a masinariei de razboi a Moscovei: sistemul logistic.
Liderii armatei ruse sunt acum nevoiti sa regandeasca si reconstruiasca sistemul de aprovizionare pentru trupele din Donbas si Herson si nu este deloc sigur ca ar putea reusi acest lucru fara decretarea mobilizarii generale, pe care Vladimir Putin inca intarzie sa o ordone.
Faptul ca ministerul rus de Externe s-a plans public joi de atacurile cu lansatoarele HIMARS este graitor pentru eficienta acestor sisteme ajunse in Ucraina pe 23 iunie.
Pana acum oficialii rusi s-au mai plans doar de folosirea dronelor Bayraktar TB2 de fabricatie turceasca si atunci cand au facut-o au folosit canale diplomatice pentru a-si transmite nemultumirea Ankarei.
Prin atacurile din ultimele zile fortele armate ucrainene au aratat ca:
poseda arme de precizie cu raza lunga de actiune si stiu sa le foloseasca;
pot lovi tinte cheie pe care nu le-au putut distruge inainte de primirea sistemelor HIMARS;
ar putea pune in pericol intregul sistem logistic al unitatilor ruse aflate in prima linie a frontului si avantajul lor in ceea ce priveste artileria.
Prin ce difera lansatoarele HIMARS si cele sovietice
Lansatoarele multiple de rachete americane au trei avantaje principale fata de cele de fabricatie sovietica folosite atat de Rusia, cat si Ucraina, in timpul razboiului (Grad, Uragan si Smerch):
rachetele standard folosite de HIMARS, cele GMLRS (The Precision Fires Go-To Round), au un sistem de ghidare prin GPS care le face mult mai precise decat rachetele sovietice.
Precizia GMLRS este de doar cativa metri, fata de 200 in cazul lansatoarelor Uragan, ceea ce inseamna ca sistemele HIMARS pot lovi o tinta cu un consum mai mic de rachete si, de asemenea, folosi un focos unitar puternic exploziv pentru a lovi tinte intarite (cum ar fi buncarele de beton).
Lansatoarele Uragan, de exemplu, folosesc cel mai adesea rachete cu focoase cu dispersie care acopera o zona mare. Desi acest lucru inseamna ca pot lovi mai multe tinte simultan, el inseamna de asemenea ca lansatoarele sovietice sunt mai eficiente pentru lovituri impotriva unor vehicule blindate usoare sau grupuri de soldati.
sistemele HIMARS au un numar mai mic de rachete intr-o salva (doar sase), ceea ce le face mai usoare si mobile, in pofida blindajului mai gros decat al lansatoarelor de fabricatie sovietica. Altfel spus, ele pot fi lovite in mod fiabil doar cu arme de inalta precizie.
rachetele GMLRS folosite de sistemul american sunt furnizate in containere prefabricate cu sase bucati fiecare, ceea permite reincarcarea rapida (in doar cateva minute) a lansatorului.
Sistemele sovietice sunt reincarcate cu cate o racheta pe rand, intregul proces durand zeci de minute. Acest lucru afecteaza atat rata de foc a sistemului, cat si vulnerabilitatea sa intrucat trebuie sa stea mult timp intr-un singur loc pentru a fi reincarcat.
In ceea ce priveste raza de actiune efectiva (pana la 85 de kilometri cu rachetele furnizate de americani pana acum), sistemele HIMARS ar fi apropiate de sistemul mult mai greoi Smerch (70 de kilometri) si depaseste cu mult Uraganul.
In acelasi timp, precizia Smerch-ului este, la fel ca si in cazul sistemului Uragan, mult inferioara HIMARS-urilor americane: aproximativ 150 de metri, motiv pentru care ambele sisteme de fabricatie sovietica folosesc munitie cu dispersie.
Drept urmare, lansatoarele americane si cele sovietice implica tactici diferite de utilizare. HIMARS poate fi folosit ca un analog al unei rachete tactice cu raza relativ lunga de actiune (desi mai putin puternica decat, de exemplu, sistemele Iskander rusesti).
Lansatoarele sovietice in schimb pot functiona, in cea mai mare parte, numai cu focoase cu dispersie si impotriva unor tinte „moi” la distanta lunga.
Ce poate face armata rusa in legatura cu amenintarea reprezentata de sistemele americane?
In general, exista doua raspunsuri posibile:
sa incerce sa distruga deocamdata putinele lansatoare moderne din dotarea fortelor armate ucrainene;
sa isi mute depozitele de munitii si mai departe de linia frontului sau sa reduca impactul atacurilor asupra acestora prin imprastierea lor.
Ambele optiuni ar putea cauza mari dificultati armatei ruse.
Distrugerea chiar si a peste 20 de lansatoare moderne de rachete (cate se estimeaza ca vor ajunge in Ucraina pana la sfarsitul lunii iulie) bine protejate si mobile care pot trage de la zeci de kilometri de spatele liniei frontului este o sarcina aproape imposibila pentru armata rusa.
Artileria va avea dificultati sa distruga astfel de tinte datorita mobilitatii ridicate si protectiei bune pe care o au, dar si fiindca pot opera adanc din teritoriul inamic, unde este dificil sa fie reperate si tintite rapid. Daca operatorii ucraineni ai sistemelor nu fac greseli, atunci distrugerea HIMARS-urilor de catre artileria rusa este putin probabila.
Misiunea ar putea fi preluata de Fortele Aeriene Ruse dar, dupa cum a aratat razboiul pana acum, avioanele rusesti nu pot opera constant in spatele liniei frontului din cauza temerilor legate de apararea antiaeriana ucraineana (in ceea ce priveste obtinerea superioritatii aeriene Moscova pare sa fi abandonat complet ideea).
Problemele de logistica ale fortelor armate ruse
De asemenea, rusilor le va fi extrem de dificil sa isi modifice sistemul logistic pentru a feri depozitele de munitii de lovituri. Daca le muta in afara razei sistemelor HIMARS, cu 90 de kilometri sau mai mult in spatele liniei frontului, aprovizionarea unitatilor din prima linie se va inrautati imediat.
In prezent Rusia livreaza munitia in zona de razboi pe cale ferata, ea fiind descarcata si incarcata manual in camioane (armata rusa nu are incarcatoare si macarale specializate) pentru a fi duse intr-un depozit din apropierea garii. Tot procesul poate dura cateva ore. Urmeaza apoi transportarea munitiilor catre front, descarcarea si intoarcerea la baza a camioanelor.
Cand depozitele de munitii sunt la 40-60 de kilometri de front coloanele de camioane pot face doua transporturi pe zi. Daca sunt scoase din raza lansatoarelor HIMARS ar mai putea face unul.
Iar armata rusa nu poate pur si simplu sa mareasca numarul de camioane: a avut putine chiar si inainte de razboi (comparativ cu formatiunile armatei SUA si ale unor tari NATO) si pierderea a peste o mie in februarie si martie trebuie sa fi creat o lipsa acuta de vehicule.
Imprastierea munitiei din depozite (de la unul mare la multe de dimensiuni mai mici) ar fi un mijloc eficient pentru a evita loviturile devastatoare ale HIMARS-urilor impotriva unor tinte majore.
Insa fara o decretare a mobilizarii in masa de catre Vladimir Putin, armata rusa va avea dificultati sa reuseasca asta: pe timp de pace in unitatile de logistica si de depozitare erau incadrati in principal recruti care inca nu pot fi trimisi in zona de razboi.
In zonele de lupta logistica a fost efectuata de unitati speciale subordonate comandamentului militar care a folosit soldati contractuali. In Donbas, ei au fost ajutati de voluntari locali si de voluntari care au venit din Rusia pentru a incarca obuze.
Faptul ca a doua armata a lumii se bazeaza pe voluntari civili pentru a-i incarca si descarca munitia e graitor pentru capabilitatile sale in materie de logistica.