Doua luni petrecute in buncar si gandul permanent ca se apropie sfarsitul. Este ceea ce a trait o femeie, fosta angajata la Azovstal, care a scapat din iadul din combinat. Ea le-a povestit jurnalistilor cat de greu a fost sa traiasca sub atacurile aproape continue din partea soldatilor rusi.
Un buncar subteran, aflat la cinci etaje sub otelaria asediata Azovstal, le-a fost casa Nataliei si familiei ei pentru mai bine de doua luni. S-au adapostit acolo la scurt timp dupa ce Rusia a invadat Ucraina. Fosta muncitoare la uzina, ea a devenit principalul bucatar al grupului.
„Cineva taia lemne, altcineva gatea, altcineva facea curatenie, altcineva strangea apa, altcineva turna apa intr-un butoi pentru a spala vasele sau altceva”, spune Natalia Bebus, fosta angajata la Azovstal.
Copiii faceau desene cu pizza
„Niciunul dintre copii nu a cerut nimic, doar desenau. Si te trezesti cu un desen cu o pizza atarnand deasupra patului tau, iar tu stii ca nu ai mancare, dar tot trebuie sa gatesti ceva... Am luat putina faina si am copt o lipie. Deasupra am pus mancare din conserva, am adaugat niste mazare pe care ne-a dat-o una dintre mame. Si asa am avut pizza”, a povestit Natalia.
Femeia le arata jurnalistilor desenele copiilor, cu flori si cu mancare, care i-au mai inveselit pe cei cativa zeci de civili cu care imparteau un colt al vastului labirint de beton de sub combinatul siderurgic.
Oamenii au vazut uzina ca pe un adapost pe termen scurt. Planul era ca de acolo plece in alta parte. Dar refugiul a devenit o capcana, pentru ca Azovstal a ajuns in centrul celor mai aprige lupte.
„Nu credeam ca vom iesi”
„Voi fi sincera cu tine: nu mai speram ca vom iesi de acolo”, spune Natalia aratand spre interiorul jachetei cu care e imbracata: „Aici, pentru cand uniformele sunt duse la curatatorie, sunt scrise numele complet si identitatea angajatului. Mi-am notat grupa de sange, numarul de telefon al mamei si numarul de telefon al tatalui. Pentru ca nu credeam ca vom iesi. M-am gandit ca macar ar fi de ajutor pentru parinti sa afle ce s-a ales de mine, sa stie ca nu am fost mancata de caini”, spune femeia cu ochii in lacrimi.
In martie, o lovitura le-a intrerupt alimentarea cu energie electrica si grupul lor a ramas pe intuneric. Au rationalizat lumanarile, iar barbatii au facut torte din bancurile de iluminat industrial care functionau cu baterii.
„(Rusii n. r.) au aruncat totul in aer. Nu am putut nici macar sa anuntam despre soarta noastra, nu am avut deloc semnal. Nu stiam nici cand se face evacuarea, la ce ora. Nu aveam deloc informatii. Eram rupti de lume. Puteam doar ghici: cand se mai linistea putin, ne gandeam ca poate erau scosi oamenii de acolo. Dar in ce directie sa mergem daca iesim? Oamenii au iesit pe riscul lor, fara sa stie sigur daca vor fi evacuati”, povesteste fosta angajata de la Azovstal.
Evacuare in cinci minute
Intr-o zi, cand nu mai sperau, soldatii ucraineni le-au spus ca au 5 minute sa se pregateasca de plecare. Au reusit sa prinda ultimul autobuz.
„Am mers cat am putut, copiii s-au impiedicat, am alergat. Aproape ca am cazut, cand am ajuns aici am vazut ca aveam picioarele invinetite. Dar acesta este un fleac. Important este ca toata lumea este in viata, toata lumea a fost evacuata si toata lumea a sosit aici”, spune Natalia, care in sfarsit poate sa zambeasca.