Prim-ministrul Nicolae Ciuca a avut marti o convorbire telefonica cu vicepresedintele Statelor Unite ale Americii Kamala Harris despre invazia rusa din Ucraina si despre intarirea apararii Romaniei in fata agresiunii ruse. Ambele guverne au confirmat decizia de a continua sprijinul acordat Executivului si poporului ucrainean impotriva agresiunii militare ruse.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, in cadrul dialogului, a fost analizata situatia de securitate din regiune, ca urmare a agresiunii militare ruse asupra Ucrainei.
„Vicepresedintele SUA a transmis multumiri Romaniei pentru sprijinul acordat refugiatilor ucraineni”, se arata in comunicat.
Totodata, a fost remarcata importanta solidaritatii manifestate de aliati pe Flancul Estic al NATO, care intareste garantiile de securitate.
La randul sau, premierul a transmis multumirile Romaniei pentru suplimentarea numarului de militari americani sositi in tara noastra, fiind subliniata soliditatea Parteneriatului Strategic dintre Romania si SUA, care aniverseaza anul acesta 25 de ani de la semnare.
„De asemenea, in cadrul convorbirii a fost confirmata decizia ambelor guverne de a continua sprijinul acordat guvernului si poporului ucrainean impotriva agresiunii militare ruse”, se mai spune in comunicat.


