Presedintele american, Joe Biden nu crede ca omologul sau rus, Vladimir Putin va folosi arma nucleara tactica in razboiul din Ucraina. Intr-un interviu difuzat aseara de CNN, liderul de la Casa Alba a mai afirmat ca Putin, este rational, dar a evaluat gresit situatia din Ucraina si a facut un calcul complet eronat cu privire la rezistenta pe care o va intalni.

Dupa ce a avertizat saptamana trecuta ca omenirea se afla pentru prima data de la sfarsitul razboiului rece in fata riscului unei apocalipse nucleara, Joe Biden a declarat ca nu crede ca presedintele Vladimir Putin ar face in cele din urma acest pas.

”-Cat de real este ca Putin sa foloseasca arme nucleare? 
-Nu cred ca o va face. Dar cred ca este iresponsabil din partea lui sa vorbeasca despre asta".
Biden a refuzat sa dezvaluie cum ar arata un raspuns al SUA in cazul in care Putin si-ar pune in aplicare amenintarile nucleare.

Joe BIDEN, PRESEDINTELE SUA: ” -Care este linia rosie pentru Statele Unite si NATO?
-Au existat discutii in acest sens, dar nu voi intra in detalii. Ar fi iresponsabil din partea mea sa vorbesc despre ceea ce am face sau nu am face."
Biden a spus ca Putin a crezut in mod gresit ca ucrainenii se vor supune odata ce Rusia va invada Ucraina. 
Joe BIDEN, PRESEDINTELE SUA: ”Cred ca este o persoana rationala care a calculat gresit in mod considerabil. Cred ca s-a gandit, cred ca a crezut ca va fi primit cu bratele deschise, ca aceasta era casa Mamei Rusia la Kiev si ca urma sa fie primit, si cred ca a calculat gresit.”
Intrebat despre posibilitatea de a se intalni cu presedintele rus la urmatorul summit G20, din noimbrie din Bali, Joe Biden a spus ca nu intentioneaza sa faca acest lucru, precizand, totodata, ca depinde de ceea ce doreste sa discute omologul sau.

Joe BIDEN, PRESEDINTELE SUA: "Nu am de gand sa ma intalnesc cu el. Dar daca, de exemplu, ar veni sa ma vada la G20 si mi-ar spune: «Vreau sa vorbesc despre eliberarea lui Brittney Griner”, m-as intalni cu el. Ce vreau sa spun este ca depinde."

Presedintele american Joi Biden a mai declarat la CNN ca va lua o decizie cu privire la o eventuala candidatura la alegerile prezidentiale din 2024 dupa alegerile de la jumatatea mandatului din noiembrie. El s-a aratat convins ca poate castiga din nou alegerile daca se va confrunta cu Donald Trump.