Presedintele american Joe Biden va vizita vineri orasul Rzeszow, situat la aproximativ 80 de kilometri de granita cu Ucraina, in cadrul vizitei in Polonia, a doua etapa a calatoriei sale in Europa, a anuntat joi Casa Alba, transmite vineri Agerpres, care preia AFP.

Venind de la Bruxelles dupa un maraton de summit-uri, presedintele Statelor Unite va fi primit de presedintele polonez Andrzej Duda pe aeroportul acestui oras situat la doua ore si jumatate de Lvov, principalul oras din vestul Ucrainei.

Liderul american va fi informat despre „raspunsul umanitar pentru a atenua suferinta civililor din Ucraina si pentru a raspunde fluxului tot mai mare de refugiati care fug de razboiul pe care l-a ales Putin”, a precizat Casa Alba in comunicatul sau de presa.

Presedintele Joe Biden se va intalni apoi cu soldatii americani pozitionati in aceasta regiune si „care contribuie, alaturi de aliatul nostru polonez, la eforturile de descurajare ale NATO pe flancul sau estic”.

Vineri seara, presedintele american se va deplasa la Varsovia, unde va avea, sambata, discutii mai consistente cu omologul polonez, conform programului oficial.

El va sustine apoi un discurs „despre eforturile unite ale lumii libere de a sprijini poporul ucrainean, de a trage Rusia la raspundere pentru razboiul sau brutal si de a apara un viitor bazat pe principii democratice”, potrivit Casei Albe.

Aceasta vizita de doua zile in Polonia vine dupa un maraton diplomatic extraordinar la Bruxelles, unde presedintele Joe Biden a participat la summiturile NATO, G7 si UE in care a laudat unitatea occidentala in raspunsul dat Rusiei, la o luna dupa inceperea invaziei ruse in Ucraina.

In cadrul unei conferinte de presa la Bruxelles, Joe Biden a sustinut ca NATO ” nu a fost niciodata, niciodata, atat de unita”.

Pe 5 martie, secretarul de stat american Antony Blinken s-a deplasat la randul sau la Rzeszow, unde s-a intalnit cu ministrul polonez de externe Zbigniew Rau, dupa care a mers la un punct de trecere a frontierei in Ucraina.

Sursa: