Ucraina anunta ca a recucerit mai multe asezari din regiunea de nord-est a Harkovului, ca parte a unui contraatac surpriza. Institutul pentru Studiul Razboiului confirma informatiile si precizeaza ca acest lucru a fost posibil dupa ce trupele ucrainene au profitat de relocarea fortelor rusesti catre axa sudica pentru a desfasura o contraofensiva eficienta. Intre timp, bombardamentele din jurul centralei nucleare de la Zaporojie nu inceteaza. Autoritatile de la Kiev le cer locuitorilor din apropierea centralei sa evacueze zona.

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anuntat aseara ca mai multe asezari din regiunea Harkov au fost recuperate de ucraineni. Liderul de la Kiev nu a mentionat insa despre ce localitati este vorba.

Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI: “Avem vesti bune din regiunea Harkov. Probabil, cu totii ati vazut deja rapoarte despre activitatea aparatorilor ucraineni. Si, cred, fiecare cetatean se simte mandru de soldatii nostri. Este o mandrie binemeritata, un sentiment corect. Nu este momentul sa numim aceste sau alte asezari la care se intoarce steagul ucrainean.”

Pe retelele de socializare apar tot mai multe videoclipuri cu avansul trupelor ucrainene in regiunea Harkov, dar si imagini cu soldati rusi luati ca prizonieri.

“Suntem in Balakleia. Asteptam transportul catre Belgorod. Slava Ucrainei.”

Potrivit Institutului pentru Studiul Razboiului, fortele ucrainene au continuat loviturile asupra punctelor logistice rusesti,  a bazelor militare, a retelelor de transport si a punctelor de comanda si control din regiunea Herson. Potrivit aceleaisi surse, in ultimele doua zile, trupele ucrainene au castigat 400 de kilometri patrati de teritoriu la nord-vest de Izium, ca parte a unei contraofensive in sud-estul regiunii Harkov.

Intre timp, orasul Energodar, unde se afla cea mai mare centrala nucleara din Europa, a fost tinta unor noi bombardamente. Kievul a cerut cetatenilor din apropierea centralei sa evacueze zona.

IRINA VERESCIUK, VICEPREMIERUL UCRAINEI:“Fac apel la locuitorii districtelor adiacente centralei nucleare Zaporojie...evacuati! Gasiti o cale sa ajungeti in teritoriul controlat de Ucraina.”... a spus vicepremierul Irina Veresciuk intr-un mesaj pe Telegram.

Rusia neaga ca tintezte zonele civile si acuza Kievul de bombardarea centralei nucleare. Tot in regiunea Zaporojie, orasul Berdeansk, au fost lansate aseara tiruri de rachete.

Bombardamentele au continuat si in regiunea Donetk. Autoritatile ucrainene au anuntat ca Palatul Culturii din orasul Bakhmut a fost lovit de o racheta ruseasca. Si orasul Nikopol, din regiunea Dnipropetrovsk a fost atacata noaptea trecuta 11 obuze de-ale rusilor fiind interceptate.