Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski impreuna cu sotia sa, Olena, au participat astazi la ceremonia de inmormantare a ministrului de interne si a colegilor sai. Acestia au murit pe 18 ianuarie intr-un accident aviatic in apropiere de capitala ucraineana.
Cu lacrimi in ochi si flori in mana, rudele ministrului de interne si a membrilor echipei sale, care au decedat in tragicul accident cu elicopterul din Brovari, Kiev, si-au luat ramas bun.
Sicriele au fost acoperite cu drapelul Ucrainei.
Imbracati in negru si cu cate un buchet de flori in mana, presedintele Volodimir Zelenski impreuna cu sotia sa, Olena, au venit sa aduca un omagiu.
Ei au vorbit cu membrii familiilor indurerate si le-au adus condoleante.
In acelasi timp, afara s-au adunat mii de oameni care la fel si-au dorit sa le aduca un omagiu ministrului de interne si membrilor echipei sale.
La amiaza, cortegiul funeral a plecat spre cimitirul din Baikove, dar din cauza numarului mare de oameni care doreau sa isi ia ramas bun de la vitime plecarea spre cimitir a fost cu intarziere. Potrivit autoritatilor, ministrul de interne si colegii sai vor fi ingropati unul langa altul. In acelasi timp in Brovari a fost petrecuta pe ultimul drum o mama si fiica sa, la fel victime ale prabusirii elicopterului.
La data de 18 ianuarie un elicopter PUMA s-a prabusit in apropierea unei gradinite si a unor cladiri rezidentiale langa Kiev in timp ce ministrul de interne, prim-adjunctul sau si alti oficiali mergeau la o intalnire, in Harkov. Tragedia a luat viata a 14 persoane. Deocamdata, cauzele tragediei nu sunt cunoscute. Sunt luate in calcul toate variantele: eroare umana, defectiune tehnica sau atac. Ucraina nu a pretins implicarea directa a Rusiei in prabusirea elicopterului, dar presedintele Volodimir Zelenski a spus ca tragedia a fost o consecinta a razboiului.

